Hoți de bijuterii

A reclamat la poliție că i s-au furat verighetele din casă



Un bărbat în vârstă de 36 de ani a reclamat la poliție că persoane necunoscute i-au spart casa și i-au furat mai multe bijuterii, printre care și două verighete din aur.
Haralambie S., din comuna Comănești, susține că furtul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți (25/26 iulie), iar hoții i-au intrat în casă prin escaladarea geamului de la baie, lăsat deschis.
Bijuteriile furate se aflau în dormitor, fiind vorba de cele două verighete din aur, un inel din aur, un lănțișor spoit cu aur și două accesorii tip coliere chinezești.
Potrivit păgubitului, hoții nu vor reuși să ia mai mult de 250 de lei pe bijuteriile furate.
În urmă cu două zile a fost reclamat la poliție și un furt dintr-un garaj de pe raza orașului Frasin.
Mircea H., în vârstă de 58 de ani, a declarat că hoții i-au spart garajul și i-au luat 105 litri de motorină din două canistre, 45 de litri din rezervorul unui autocamion și un sul de cablu electric, prejudiciul fiind de circa 600 de lei.