Cercetări poliție

A reclamat că a fost victima unui accident rutier, după șase zile

O femeie din municipiul Suceava a reclamat joi la poliție că a fost victima unui accident rutier petrecut cu șase zile în urmă pe raza localității.
Elisaveta C., în vârstă de 58 de ani, le-a spus polițiștilor că pe data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 16.30, în timp ce se deplasa pe strada Ion Irimescu din localitate, a fost lovită cu oglinda retrovizoare de un autoturism.
Victima a prezentat și un certificat medico-legal din care rezulta că a suferit leziuni pentru care necesită 17-18 zile de îngrijiri medicale și a cerut tragerea la răspundere a șoferului vinovat, recunoscând că nu s-a prezentat la nici o unitate medicală pentru consultații.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că în ziua producerii accidentului, la ora 17.00, la sediul Poliției municipiului Suceava s-a prezentat un tânăr în vârstă de 30 de ani, din orașul Salcea, Daniel S., care a declarat că în acea zi, cu aproximativ jumătate de oră în urmă, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Irimescu, a accidentat o persoană de sex feminin. Tânărul în cauză a declarat că a observat-o pe victimă în ultima clipă, după ce aceasta s-a angajat în traversare prin spatele unui microbuz maxi-taxi, fără să se asigure. Pentru a o evita, a explicat Daniel S., a tras dreapta de volan, dar a acroșat-o cu oglinda retrovizoare pe femeie. Mai mult, a explicat șoferul, în urma manevrei de a evita victima, a intrat cu mașina într-un morman de zăpadă și apoi s-a izbit într-un autoturism parcat.
Tânărul a mai spus că a coborât din mașină și a întrebat-o pe victimă dacă a pățit ceva, iar aceasta i-a răspuns că nu are nimic și și-a continuat drumul.
După ce șoferul a sesizat poliția, un echipaj de la Circulație s-a deplasat la fața locului și a făcut verificări în zonă pentru a găsi victima, însă fără succes.
Pe 31 ianuarie a.c, la poliție, s-a prezentat și proprietara autoturismului tamponat de mașina condusă de Daniel S., pentru a reclama incidentul.
„Cercetările sunt continuate de către Biroul Rutier Suceava, față de conducătorul auto sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu.

Recomandări

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

Bărbat acuzat de un accident mortal produs în curtea unui service auto din Suceava în 2019, declarat acum nevinovat