Pagubă

A rămas fără televizorul LCD, după o vizită a băieților de la cablu

Un bărbat din municipiul Suceava nu s-a putut folosi nici măcar o zi de televizorul LCD pe care l-a cumpărat pentru a-l monta la firma soției, aparatul defectându-se după ce a chemat reprezentanții unei firme să-i monteze cablul.
Cristi Pilat susține că unul dintre angajații firmei UPC, care au venit să-i pună cablul TV, i-a distrus televizorul, crăpând ecranul după ce l-a presat cu degetele. Distrugerea prin presare cu degetele i-a fost confirmată bărbatului și de firma cu care are contract în perioada de garanție, care, fiind vorba de o distrugere, refuză să-i repare aparatul gratis.
Paguba, aproape cât valoarea televizorului Cristi Pilat ne-a povestit că în luna iunie a achiziționat un televizor LCD de la ALTEX cu 1.900 de lei. A apelat la firma UPC pentru a-i instala cablul, pe 13 iunie încheind contractul.
„După ce că au venit cu întârziere, m-au sunat seara, la ora 20.00, că au venit să-mi pună cablul. După ce au tras firul, le-am cerut mașina de percuție, pentru a-mi monta televizorul pe suport, pe perete. Unul dintre cei doi băieți veniți a spus că mi-l montează el. A montat talpa pe perete, a luat televizorul cu ambele mâini și l-a apăsat în suport. Când l-am deschis să îl probez deja în colțul din dreapta sus imaginea dispăruse”, ne-a declarat bărbatul.
El le-a cerut explicații celor doi angajați ai firmei UPC, însă aceștia l-au îndrumat spre atelierul de reparații, dând vina pe o defecțiune tehnică. Când a dus televizorul LCD la atelier, acesta a aflat imediat cauza defecțiunii.
„Mi-a arătat băiatul de acolo urma degetului. A apăsat atât de tare încât a spart în interior ecranul. În jumătate de oră deja imaginea a dispărut complet”, spune Cristi Pilat.
El ne-a precizat că cei doi angajați ai UPC care au venit să-i monteze cablul se numesc Florin Rusu și Alexandru Orion, fără a putea preciza care dintre ei a fost cel care i-a distrus televizorul. Costul reparației televizorului este de 1.300 de lei, condiții în care păgubitul nici nu se gândește să și-l repare pe banii lui.
Chemat la discuții după ce presa s-a interesat de caz În încercarea de a-și recupera paguba, bărbatul a mers în audiență la șefii UPC din Suceava. Aceștia i-au spus că nu au cum să-l ajute, montarea televizorului în suport nefiind stipulată în contractul dintre client și firmă.
Ieri, după ce reporterii Monitorul de Suceava s-au interesat la biroul de presă al UPC România despre acest caz, suceveanul a fost contactat din nou de un reprezentat UPC, fiind invitat la o întâlnire.
„Cumva mi-au reproșat faptul că m-am adresat presei și le-am stricat imaginea cu acest caz. Au fost la întâlnire și cei doi băieți care au venit să-mi monteze cablul, am discutat, însă nu mi s-a promis nimic concret”, a spus Cristi Pilat.
Ieri după-amiază, unul din reprezentanții UPC România ne-a contactat telefonic, spunându-ne că ne va trimite un punct de vedere oficial al firmei cu privire la această problemă imediat după întâlnirea cu reclamantul din Suceava. Răspunsul așteptat nu a fost trimis până la închiderea ediției.
Este hotărât să apeleze la instanță
În curând, clientul UPC va trebui să achite abonamentul pentru prima lună de servicii de televiziune prin cablu, însă nu are de gând să facă acest lucru, atâta timp cât nu s-a putut folosi nici un moment de televizor, și implicit de serviciile firmei UPC.
El a făcut o plângere la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava, însă nu are mari speranțe de a rezolva ceva pe această cale, fiind anunțat că o astfel de problemă nu este de competența instituției.
„Am vorbit cu un avocat și sunt hotărât să acționez în instanță firma UPC. Am investit mulți bani în acest televizor, paguba este mare, și nu am de gând să las lucrurile așa. De la atelierul care repară televizoarele voi obține o hârtie care să ateste cauza defecțiunii, și sper să am câștig de cauză”, a încheiat Cristi Pilat.

Recomandări

Pietonul lovit puternic de o mașină la Moara a scăpat fără leziuni. El revenit la fața locului pentru a căuta o pâine scăpată pe jos

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane