A pune botul. Sau nu

Nu știu cum se puneau lucrurile pe meleaguri normale, dar mă îndoiesc că oricât ar fi ei de Mourinho, Capello ori Del Bosque, atunci când se duc antrenori la Chelsea, Inter, Real etc. le-ar putea trece prin cap să condiționeze contractul de aducerea împreună cu ei a 2-3 secunzi, a unui maseur, a unui președinte, a unui magazioner, îngrijitor de teren, caloriferist, bașca alte câteva rude sau doar prieteni pe post de băgători de seamă, toți cu salarii grele plătite de vreun prost numit Perez, Abramovici ori Berlusconi. Iar ăștia, din câte știu, au bani, nenică. Dar vi-l imaginați pe Berlusconi la „negocieri” în sensul ăsta altfel decât cârpindu-l pe tupeist și gonindu-l ca pe hoț? Cum se face atunci că la noi (unde oricât de mulți bani murdari ar avea golanii porecliți „investitori”, tot săraci lipiți par pe lângă averile ălora) orice amărât de antrenor vine cu niște fițe și gărgăuni de ți se face rău, cea mai tare din ele fiind chestia cu „stuff”-ul (ptiu!) tehnic? Adică, vezi Doamne, ditamai scula de antrenor care are în palmares două locuri 12, 3 retrogradări „cum laudae” și o promovare cu chermeză din C în B, acu’ paișpe ani, nu poate lucra decât cu secundul Ăla, cu antrenorul de portari Ălălalt și musai are nevoie de un cu totul alt „manager general” care, când nu-i chiar General (Puiu, Corneluș etc.) e musai vreun fost arbitru. Vreau să spun că tupeul acestor (în marea lor majoritate) neisprăviți, de teapa lui Pițurcă, nu este întrecut decât de cel al „finanțatorilor” (vorbesc de felul în care și-au confecționat averile). Privind înmărmurit la nonșalanța cu care doi borfași tupeiști aparținând acestei încrengături, Pițurcă și Becali, și-au negociat, ca la ușa pârnăii, fosta viitoare colaborare, m-a cuprins un profund sentiment. De vomă. Surprinzătoare nu mi s-a părut decât virtuala prezență la taraba asta a domnului Emerich Ienei. Admit că o fi vorba de vârstă și de problemele adiacente acesteia. Ajuns aici, îmi mai declar o dată admirația pentru atitudinea lui Gică Hagi, care a avut decența de a nu pune botu’ la lista de glorii eterne cu care l-a nădit ciobanu’. În aceeași ordine de idei, nu mă miră că Puiu, Duckadam și Ilie l-au pus. Cu ciobanu’ însă, diferența dintre a pune botu’ și a o lua în bot se măsoară în zile sau, maximum, în săptămâni.