O femeie din comuna Stroiești i-a anunțat pe polițiștii Secției de Poliție Rurală Moara că soțul ei, aflat la volanul autoturismului personal sub influența băuturilor alcoolice, a produs un accident. Apelul a fost făcut cu puțin înainte de ora 22.00, iar un echipaj de poliție a plecat imediat pe traseul descris de femeie, pe drumul județean 209 D, în localitatea Stroiești. Polițiștii au identificat un autoturism Ford Focus avariat ușor la marginea drumului, în apropiere fiind găsit și Dumitru G., de 45 de ani, soțul femeii care făcuse reclamația. Polițiștii l-au legitimat pe bărbatul care mirosea a alcool, după care l-au urcat în autospeciala de poliție pentru a fi transportat la sediul Poliției municipiului Suceava. Aici i s-a solicitat să se supună unei testări cu aparatul etilotest. El a refuzat categoric testarea, fiind transportat apoi la Spitalul Județean Suceava, unde a refuzat din nou să se supună testării cu etilotestul și recoltării probelor biologice de sânge, pentru stabilirea concentrației de alcool în sânge. Pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală, pentru comiterea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Cercetat penal
A produs un accident și a fost prins de polițiști, după ce a fost reclamat chiar de soția lui
