Multe s-au petrecut în epilogul săptămînii trecute, și bune și rele. Odată cu săptămîna s-a săvîrșit din viață și George Best, despre care se știe că era așa cum îl arată numele. Dar niciodată nu s-a putut spune cu precizie dacă era bun de pus la rană sau bun de pus la zid. Am parcurs cam tot ce s-a scris zilele trecute despre el, dar nu erau decît crîmpeie din biografia sa pusă în circulație pe Internet de agențiile de știri. Mi-aș fi dorit să citesc despre el și altfel, o poveste cu har scrisă de cineva care i-a fost contemporan, altfel decît “minutul și scorul”. Oare cum i-ar fi scris epitaful Ioan Chirilă, cel din rîndurile căruia am aflat prima oară de George Best? (În paranteză fie spus, diseară va avea loc la Ateneu prima gală a premiilor “Ioan Chirilă”, destinate presei sportive). Lumea fotbalului are nevoie de mituri, iar legendele se nasc și din pana unor “povestași”. Îl aștept la celălalt capăt al săptămînii pe Radu Cosașu. Tizul său, scriitorul Radu Paraschivescu, a scris deja un fel de addenda la romanul său, cel care are un subtitlu făcut parcă pentru George Best: “Campioni de vis – gesturi de coșmar”.
Pecetea pusă astăzi vîrstei mele nu-mi îngăduie să afirm că George Best a fost cel mai bun sau “doar” foarte bun, oricum o catalogare subiectivă, pot însă să cred în altruismul lui Pele, care spunea despre nord-irlandezul de la Manchester, pe cînd acesta avea abia 20 de ani, că este cel mai bun din lume! Pot crede că așa a fost preț de cîteva clipe. Într-un moment imponderabil și Hagi poate a trecut în frunte cu un vîrf de barcă. Îmi repugnă clasificările în absolut, de tipul cel mai bun din toate timpurile. Spre exemplu, Best figurează doar pe locul doi la în galeria all time de la Manchester, așa l-a plasat în ierarhie un recent sondaj desfășutat, cum altfel?!, pe Internet. Premiat de generația actuală a fost “fotbalistul recent” Eric Cantona. Iar astăzi desigur că mulți l-ar vota fără să clipească pe Ronaldinho ca cel mai mare fotbalist născut vreodată. Ar fi de condamnat?!
