– La 102 ani și opt luni, artistul bătrîn ca timpul a obosit și a vrut să se odihnească în brațele lui Dumnezeu
– S-a petrecut din lumea aceasta ușor, fără prea multă suferință, exact la fel cum a și trăit
– Întru cinstirea memoriei lui, autroritățile locale fălticenene și toți angajații Muzeului de Artă “Ion Irimescu” au pregătit un serviciu funerar demn de valoarea maestrului
– Maestrul ce a bătut suta a fost condus pe ultimul drum de peste 2000 de oameni
A murit maestrul Ion Irimescu. Pentru mulți, această propoziție ar putea suna banal, însă, altora, ea le-a stîrnit emoții ce cu greu pot fi descrise în cuvinte. Maestrul Irimescu a pornit în drumul său spre Dumnezeu, iar plecarea sa e o mare pierdere pentru lumea artistică, pentru cultura românească și mondială, dar mai cu seamă pentru Fălticeni, tîrgul pe care l-a iubit și care l-a iubit atît de mult. Fălticeniul e mult mai sărac acum, odată cu dispariția celui mai puternic ambasador al său în lume, omul de al cărui nume era legat și cel al așezării de pe Șomuz.
Obosit de permanenta întrecere cu timpul, măcinat de neputința creației pogorîtă asupra sa încetul cu încetul în anii ce s-au scurs după centenar, Ion Irimescu s-a gîndit, totuși, la o idilă. Și nu una oricare, ci cu o doamnă ciudată, care nu prea a fost obișnuită să i se facă curte, ci să ia ea pe cine îi este drag. A fost doamna Moarte, pe care, maestrul cu farmecul său, a cucerit-o acum, într-un sfîrșit rece de octombrie și au decis să fugă împreună în lumea de dincolo. Venerabilul artist i-a dat mîna și a pășit senin pe un tărîm necunoscut, dar în care se pare că va fi cel puțin la fel de iubit cum a fost și aici, pe Pămînt.
Vineri, 28 octombrie, în jurul orei 01.30, Patriarhul Artelor – Ion Irimescu s-a stins din viață, după ce cu doar cîteva ore înainte împlinise 102 ani și 8 luni. “A suferit mult sărăcuțul în ultima lună”, ne-a povestit una dintre persoanele care i-au stat în preajmă în ultimele luni de viață. Cu somnul veșniciei vegheat de o parte dintre operele sale, trupul neînsuflețit al Maestrului a fost depus în Galeria de Artă ce-i poartă numele, situată în incinta complexului muzeal, unde a rămas pînă duminică, la prînz, atunci cînd a pornit în ultimul său drum prin Fălticeniul său îndrăgit, avînd ca punct terminus pentru trup Cimitirul Bisericii “Mihail și Gavril”- Oprișeni. Pictată de către regretatul artist în 1926, în anii studenției, Biserica aceasta, mai precis cimitirul din vecinătatea ei, reprezintă locul în care sînt îngropate cele mai multe personalități ale culturii fălticenene. Aici va rămîne și trupul rece al maestrului Ion Irimescu, în sectorul în care își dorm somnul de veci părinții săi Maria și Petru Irimescu, precum și draga sa soție Eugenia (Jenița, așa cum o alinta artistul). “Soarta l-a despărțit ani buni de soția sa și iată că acum se reîntîlnește cu Jenița, față de care, așa cum am surprins și în cartea , și-a cerut scuze cîndva că trebuie să mai fie martor unor lucruri care se întîmplă pe pămînt. Nu a fost o dorință egoistă. Să de-a Dumnezeu ca fălticenenii să-l pomenească veșnic”, ne-a declarat unul dintre apropiații artistului, scriitorul Eugen Dimitriu.
– O înmormîntare demnă de Patriarhul Artelor
Ion Irimescu a avut parte o înmormîntare pe măsura creației sale și exact așa cum a impus-o valoarea sa artistică. Au venit să-I aducă un ultim omagiu oameni politici, artiști, critici de artă, prieteni și cunoscuți. S-au adunat în curtea Muzeului, a casei de suflet a maestrului, aproape o mie de oameni și cam tot atîția au așteptat în frig pornirea cortegiului funerar, dar nu înainte de a fi rostite necrologuri în care să fie evocată personalitatea omului Ion Irimescu, impresionanta sa valoare artistică și nu în ultimul rînd calitatea sa spirituală. Au fost rostite mesaje din partea Președinției și a Guvernului, prin glasul ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, membrii Academiei Române nu și-au uitat tovarășul și au rostit, prin vocea academicianului Alexandru Zub, cuvinte de o puternică încărcătură emoțională. Apoi, directorul Colegiului Agricol, profesorul Mihai Vitcu, a prezentat mesajul fostului președinte Ion Iliescu. Regretele pentru dispariția dintre noi a artistului centenar Ion Irimescu au exprimat și criticul de artă Valentin Ciucă, artistul Dan Hatmanu, reprezentantul ministerului Culturii, președintele Consiliului Județean, viceprimarul municipiului Fălticeni și, nu în ultimul rînd, comandantul Centrului de Instrucție Jandarmi “Petru Rareș”, din municipiu, unitate, unde, dealtfel, maestrul și-a îndeplinit stagiul militar în vremea tinereții sale. Apoi, impresionantul sobor de preoți (majoritatea preoților din municipiu și din împrejurimi) și dascălii ce i-au însoțit și-au unit glasurile întru rostirea cîntărilor bisericești ce la-u însoțit pe maestru în drumul către locul de veci. Peste 2000 de oameni au pășit tăcuți în urma mașinii ce transporta sicriul, calea artistului venit din veac fiind deschisă de șase călăreți și de un șir mare de copii purtînd coroanele oferite în memoria maestrului de toți cei care l-au cunoscut. În ritmuri de fanfară, cortegiul funerar a străbătut ulița Rădășenilor, strada cu cea mai mare încărcătură culturală din întregul municipiu. Pe rînd, maestrul a trecut prin dreptul caselor de care și-a legat destinul Creangă, sau Sadoveanu, pe lîngă casa primei femei medic neurochirurg din România, pe lîngă cea a primei femei din România care a fost căpitan de vas, pe lîngă cea a marelui pedagog și om de litere V.G.Popa etc.
Slujba oficiată, apoi, în biserica al cărui altar l-a pictat tînărul Ion Irimescu, a fost scurtă, dar a făcut ca, pentru circa jumătate de oră, lăcașul de rugăciune și închinare să devină neîncăpător. Apoi, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat pe umeri pînă la cavoul amenajat chiar în apropierea gardului cimitirului. Preoții prezenți și-au unit din nou glasul în rugăciune după care Ion Irimescu s-a întors în țărîna pe care a iubit-o atît de mult. A fost momentul în care un pluton de jandarmi ai Centrului de Instrucție “Petru Rareș” au tras trei salve de pistol mitralieră. Imnul național, pe care maestrul l-a fredonat chiar la centenarul său, la Academia Națională, l-a însoțit pe artistul fălticenean pînă cînd sicriul cu trupul său a fost așezat în cripta rece. Apoi, toți oamenii prezenți au rostit într-un glas urările care să-l călăuzească pe maestru în lumea de dincolo: “Dumnezeu să-l ierte și fie-i țărîna ușoară!”
– Toamna a plîns cu lacrimi de frunze îngălbenite moartea maestrului
Natura întreagă s-a dezlănțuit în noaptea în care Ion Irimescu, artistul ce făcuse pact de veșnicie cu stăpînul timpului a fost ademenit de doamna cu coasa. Vîntul și frigul au pornit să cutreiere țara în lung și în lat pentru a anunța vestea morții maestrului, iar toamna, sensibilă ca orice doamnă, a plîns cu lacrimi de frunze îngălbenite, inundînd pămîntul. “A murit maestrul!”, “S-a sfîrșit artistul Ion Irimescu!” au fost cuvintele care, în cîteva ore au făcut nu doar înconjurul țării, ci al întregii planete, căci Ion Irimescu nu era doar al Fălticeniului sau al României, ci al lumii.
Vremea rea ce s-a abătut asupra noastră încă din noaptea în care Ion Irimescu a trcut pragul lumii de dincolo mi-au adus în minte cuvintele cuprinse într-un text semnat de Grigore Ilisei, în care era surprinsă o discuție între maestru și fostul primar Costică Arteni, cîndva, în anii comunismului. Atunci, după ce maestrul a donat Fălticeniului cea mai mare parte a lucrărilor sale, primarul Costică Arteni s-a gîndit ca în semn de recunoștință, să-l ajute pe artist să-și pregătească locul de veci în cimitirul Oprișeni. La scurt timp după începerea lucrărilor, maestrul a venit în biroul primarului Arteni nemulțumit de faptul că peretele cavoului nu era căptușit cum trebuie și că e prea subțire. Primarul Costică Arteni I-a replicat că a supravegheat personal lucrările și nu I se părea că maestrul ar fi vut dreptate, însă răspunsul acestuia a declanșat un hohot puternic de rîs: “Poate aveți dreptate în ceea ce vă privește, dar în cazul meu lucrurile stau puțintel diferit. Trage un vînt cumplit în locul acela și eu am un reumatism de toată frumusețea. Așa că…”, a afirmat, atunci, în anii ’70 nostimul artist, fără a ști că va ajunge să se întoarcă în țărînă într-o zi rece de toamnă.
– Flori pentru Maestru
Greu le-a fost celor care l-au cunoscut pe Ion Irimescu să se despartă de el, căci el nu a fost doar un artist înzestrat de bunul Dumnezeu cu un talent cu totul deosebit, ci și un om cu suflet nobil, un om care a trăit viața doar la intensitate maximă. Zilele în care trupul neînsuflețit al maestrului s-a aflat depus în maosoleul pe care singur și l-a amenajat, în apropierea Muzeului ce-I poartă numele, au fost prilej de real pelerinaj la sicriul său. Au venit prieteni ai săi, au venit cunoscuți, au venit oameni de pretutindeni doar pentru a-I aduce un ultim omagiu, doar pentru a-I atinge, chiar și așa, reci, mîinile măiastre care au iscat atîtea minuni. Și pentru că maestrului Ion îi plăceau foarte mult florile, Galeria de Artă în care a fost depus sicriul său a fost transformată, vreme de două zile, într-o veritabilă galerie a florilor, deoarece fiecare din cei ce au venit să-și ia adio de la artist au adus cu ei flori, foarte multe flori, de tot felul. Impresionant a fost și numărul coroanelor, care tindea să se apropie de vîrsta la care s-a stins din viață Ion Irimescu, fiecare dintre acestea fiind aduse în semn de regret pentru săvîrșirea maestrului din lumea aceasta. Prieteni (inclusiv fostul președinte Ion Iliescu), rude, parlamentaridin județ și din țară, Consiliul Județean, primari, consilierii locali, instituțiile școlare din municipiu, veteranii și persoanele vîrstnice, Jandarmeria Suceava, Inspectoratul Județean de Poliție, Poliția Municipiului Fălticeni, Centrul de Instrucție Jandarmi “Petru Rareș”, Ocolul Silvic Fălticeni sînt doar cîteva dintre persoanele și instituțiile care au ținut ca prin coroanele depuse la căpătîiul maestrului să își exprime regretul față de plecarea sa la Dumnezeu.
– I.P.S. Pimen a venit să-și ia rămas bun de la dragul său prieten Ion Irimescu
După amiaza zilei de sîmbătă a fost cea în care majoritatea reprezentanților autorităților locale au venit să-I fie alături maestrului. Și, așa după cum o cere rînduiala Bisericii Ortodoxe, a fost cea de a doua seară a citirii Stîlpilor la căpătîiul lui Ion Irimescu. Surpriza mare a fost atunci cînd părintele consilier Gheorghe Brădățan a anunțat că va veni IPS Pimen Suceveanu, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuțiului, și bun prieten al maestrului pentru a oficia această slujbă. Toți cei prezenți la acea oră lîngă catafalcul artistului se așteptau ca arhiereul să apară însoțit de alți preoți, dar nu a fost așa. IPS Pimen a coborît în fața Galeriei dintr-un camion. Venea de la sinistrați, unde dusese ajutoare. Trist și obosit, IPS Pimen părea un simplu călugăr, nicidecum un arhiereu. A intrat tăcut în Galerie și, dintr-o pungă și-a scos veștmintele. Apoi, cu lacrimi în ochi și glasul gîtuit de emoție, a rostit rugăciunile care se cuveneau, isonul fiindu-I ținut doar de părintele Gheorghe Brădățan și de artista de muzică populară Maria Tanasă, o apropiată a regretatului maestru. Doar cîteva voci au rostit odată cu arhiereul “Dumnezeu să-l ierte!”, însă clipele acelea au fost extrem de emoționante.
“Noi nu avem cuvinte pentru a vorbi îndeajuns despre faptele deosebite și viața maestrului. Ce să reținem și ce să ne călăuzească să fie dragostea sa față de muncă, față de valorile spirituale și culturale ale neamului românesc. Dragostea sa față de biserica neamului. Permanent s-a simțit român și creștin, creștin ortodox. A prelucrat materia pe care a spiritualizat-o și I-a dat, într-un fel, nemurire sau a încercat să o încarce cu valoare spirituală și morală. Nu a fost un om materialist, ci a avut conștiința că aici este un trecător, ca oricare om care trebuie să dea seama în fața lui Dumnezeu. Am simțit că e un bun român și creștin, un apostol al siritualității, al credinței noastre strămoșești. Regret că mîine (n.a. – duminică, la înmormîntare) nu voi fi aici să-l petrec pe ultimul drum. Totuși, îl port mereu în sufletul meu și în rugăciunile mele”, a rostit IPS Pimen, la căpătîiul prietenului său, maestrul Ion Irimescu. Înainte de a se despărți pe vecie de dragul maestru, IPS Pimen l-a binecuvîntat pentru călătoria spre lumea de dincolo, l-a sărutat pe frunte și I-a mîngîiat mîinile rostind șoptit “mîini binecuvîntate”. A ieșit din Galerie la fel de tăcut cum a intrat, în urma sa plutind în aer doar vorbele de suflet cu care și-a petrecut prietenul în acea ultimă seară a rămînerii între creațiile sale iubite.
– Ion Irimescu – o personalitate despre care s-a scris și s-a vorbit mult și așa se va întîmpla ani buni în continuare
Ion Irimescu este sinteza a tot ceea ce a dat mai valoros o pleiadă de artiști de excepție, începînd cu Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Gheorghe Anghel, Ion Jalea și pînă la inegalabilul Brâncuși. A văzut lumina zilei la 27 februarie 1903, la Preutești, la distanță de cîțiva kilometri de Fălticeni.. Mama sa, descendentă din familia Cazaban, l-a înzestrat cu sensibilitatea artistică, iar tatăl cu tenacitate, vigoare, statornicie. În perioada 1910-1924 a urmat, la Fălticeni, cursurile învățămîntului primar, gimnazial și liceal avîndu-i colegi pe Jules Cazaban, Grigore Vasiliu-Birlic, Vasiliu-Falti și viitorul academician Petre Jitaru. În 1924 se înscrie la Școala de Belle Arte din București, unde beneficiază de îndrumarea marelui sculptor Dimitrie Paciurea. În 1929, după terminarea Școlii de Belle Arte, va funcționa ca profesor de desen la Fălticeni. În 1930 cîștigă prin concurs o bursă de studii la Paris, unde își desăvârșește studiile la Academie de la Grande Chaumiere. Parisul acelei perioade i-a oferit posibilitatea desăvîrșirii studiilor de specialitate și a afirmării creatoare. A expus cu regularitate la Saloanele de Primăvară și de Toamnă de la Paris, fiind remarcat de Societatea Artiștilor Plastici Francezi, care îi acordă, în 1932, Mențiunea de Onoare. Dornic să cunoască cît mai multe despre artă, face călătorii în Belgia, Olanda și Anglia și vizitează muzee și galerii de artă. În 1933 revine în țară și funcționează ca profesor de desen pînă în 1940 la Gimnaziul CFR din Pașcani, la liceul din Dumbrăveni (Transilvania), la Liceul „Aurel Vlaicu”, din București, și la Liceul „Radu Greceanu”, din Slatina-Olt. În toți acești ani este prezent permanent la saloanele oficiale de pictură și sculptură organizate la București și Iași, lucrările sale fiind apreciate de public și comisiile de jurizare. Obține numeroase premii, dintre care amintim Premiul „Simu”, Premiul „Hanul Ancuței” și Premiul Ministerului Artelor. Între martie 1937 și decembrie 1938 beneficiază prin concurs de Bursa „Paciurea”, care îi dă posibilitatea să lucreze timp de un an la Atelierul Aman. Devine membru societar al „Tinerimii Artistice”. Pentru activitatea sa în domeniul artistic este recompensat de statul român cu decorația „Serviciul Credincios” și Meritul Cultural Cavaler Clasa I. În septembrie 1940 este numit profesor la Catedra de sculptură a Academiei de Arte din Iași, unde îi are ca elevi pe Dan Hatmanu, Naum Corcescu, Octav Iliescu etc. În perioada 1941-1943 suportă greutățile și privațiunile războiului fiind trimis pe front în cadrul Serviciului de Cartografie al Comandamentului Armatei a III-a Române. Ajunge pînă la Cotul Donului. Toate acestea nu-l împiedică să aibă preocupări în domeniul artistic, dovadă faptul că trimite, prin soția sa, patru lucrări la Bienala de la Veneția. Primește totodată Marele Premiu „Constantin Hamangiu” al Academiei Române. Întors de pe front în 1943, primește Meritul Cultural Cavaler Clasa I pentru Artă. În perioada anilor 1945-1948 participă cu lucrări la Salonul Oficial al Moldovei și la sălile Dalles din București. Începînd cu anul 1948 participă cu regularitate la toate expozițiile oficiale anuale și bienale, oficiale sau festive. În 1953 realizează busturile monumentale ale pictorului Octav Băncilă și dirijorului Antonin Ciolan pentru care este distins cu titlul de laureat al Premiului de Stat. Anul 1954 este un an fructuos pentru artist. Participă la Bienala de la Veneția. Obține Premiul de Stat Clasa I și i se decernează titlul de Maestru Emerit al Artei. În 1955, prin desființarea Academiei de Artă din Iași, i se oferă Catedra de sculptură la Institutul „Ion Andreescu”, din Cluj, unde pe lîngă funcția de profesor va desfășura o rodnică activitate creatoare. Din 1956 operele sale figurează în mai toate expozițiile românești organizate în străinătate, începînd cu Dresda și Veneția. În 1958 participă, la Moscova, la expoziția țărilor din Europa de răsărit. Tot în acest an realizează la Constanța bustul monumental „Vasile Pârvan”. În 1959 participă la expozițiile organizate la Minsk, Budapesta și Belgrad. I se decernează Ordinul „Steaua R.P.R.”. În 1960 participă la expozițiile de la Sankt Petersburg și Ankara. În 1969 participă la a doua expoziție internațională de sculptură contemporană, la Muzeul Rodin din Paris, lucrările sale figurînd și în expozițiile deschise la Istanbul, Bratislava, Berlin, Damasc și Sofia. În 1964 are o expoziție personală la Atena. Participă cu lucrări și la expoziția de la Moscova. În acest an important pentru activitatea și destinul său artistic, i se decernează titlul de Artist al Poporului și este numit șef de catedră la Institutul „Nicolae Grigorescu”, din București. În 1966 expune cu Brăduț Covaliu la Oslo și participă la Simpozionul Internațional de Artă de la Tokio. În 1967 este desemnat să participe la Expoziția internațională de la Mitellheim, la Anvers-Belgia, unde i se achiziționează o lucrare pentru parcul muzeului. În același an realizează statuia monumentală „Brâncuși” pentru Parcul Herăstrău. În 1968 realizează, pentru localitatea cu același nume, Monumentul „Lupeni 1929”. I se decernează Ordinul Meritul Cultural Clasa I. În 1969 este prezent cu lucrări la Varșovia, Tel-Aviv, Titograd și Roma. În 1970 expune la Torino. În 1971 participă la cea de-a patra Expoziție internațională de la Muzeul Rodin. Expune și la Varșovia, Sankt Petersburg și Praga. În 1973 primește Ordinul „23 August” Clasa I. La 8 iulie 1975 este dezvelit la Milano Monumentul „Dimitrie Cantemir”, comandat de UNESCO. În același an, la 10 februarie 1975, este inaugurată Colecția „Ion Irimescu”.
Muzeul de artă ce-i poartă numele este un spațiu spiritual elevat, unic în România și rar întâlnit în lume, constituit pe baza valoroaselor donații ale autorului într-o splendidă întoarcere la rădăcini pentru un dialog cu eternitatea. În anii de existență muzeul a acumulat un patrimoniu de 313 sculpturi, peste 1000 de desene și un fond de carte alcătuit din 1500 de volume. La acestea se adaugă și lucrări de grafică și pictură aparținînd unor artiști consacrați. Funcționînd în una dintre cele mai frumoase construcții arhitectonice din localitate – fostul palat administrativ al județelor Suceava și Baia -, Muzeul de Artă „Ion Irimescu” oferă publicului vizitator posibilitatea unui pelerinaj într-un ambient care oferă acea solemnitate generatoare de fiori și trăiri artistice, detașată de prozaicul cotidian.
Anul 1979 este un an rodnic pentru sculptor. Ion Irimescu realizează busturile monumentale „Constantin Brâncuși” (Tg. Jiu), „Mihail Sadoveanu” (Iași și Fălticeni), „Constantin Daicoviciu (Cluj-Napoca), „Dimitrie Cantemir” și Nicolae Titulescu” (București). Întreprinde călătorii în Franța, Italia, Spania, Anglia și Germania. În 1983 i se decernează titlul de laureat pentru monumentul „Nicolae Titulescu”. În 1992 devine Membru de onoare al Academiei Române. În 1993 i se conferă titlul de Cetățean de onoare al municipiului Fălticeni. În 1994 primește aceeași apreciere din partea municipalităților din Iași și Cluj-Napoca și titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte „George Enescu” din Iași. În 1995 primește Diploma de Onoare a Ministerului Culturii. În 2000 i se decernează Ordinul „Steaua României” în grad de Mare ofițer. În 2001 primește Premiul revistei „Flacăra” și Premiul pentru Excelență în Cultură decernat de Academia Română. În același an i se decernează Diploma Radiodifuziunii Române. În anul 2002, pe treapta spre veac, la 99 de ani, Maestrul Ion Irimescu este sărbătorit și omagiat de întreaga comunitate fălticeneană. Primește Crucea Patriarhală, din partea PF Teoctist, și Diploma de Excelență UNESCO. În 2003 cu prilejul centenarului a fost distins cu Ordinul Național „Serviciu Credincios” în grad de Mare Cruce.
