Un bărbat din Fălticeni a fost trimis în judecată zilele trecute de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru comiterea a trei infracțiuni, respectiv „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul de la prelevarea de mostre biologice”.
Faptele s-a petrecut în aprilie 2016 și ianuarie 2017, iar Ionuț Adrian Usturoi este în arest preventiv și în ziua de astăzi. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, Usturoi a furat o mașină și a plecat la plimbare cu ea deși era băut zdravăn.
„La data de 04 aprilie 2016 a condus pe drumurile publice de pe raza municipiului Fălticeni un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 1,96 g‰, iar la data de 04 ianuarie 2017, orele 01.00 – 02.00, după ce a sustras un autoturism, l-a condus pe drumurile publice deși avea dreptul de conducere suspendat, fiind identificat de organele de poliție, împrejurare în care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se menționează în comunicatul procurorilor.
Aceștia au mai ținut să precizeze că trimiterea în judecată a unei persoane este o etapă a procesului penal reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Teribilism
A plecat la plimbare cu o mașină furată deși avea permisul suspendat pentru alcool
