Consecințe

A plecat la drum deși nu avea permis și a lovit o altă mașină, iar două persoane au ajuns la spital

Accidentul din comuna Voitinel
Accidentul din comuna Voitinel

Un inconștient care a plecat la plimbare cu o mașină, deși nu avea permis de conducere, a fost pe cale să provoace o tragedie. Totul s-a întâmplat joi după-amiază, pe un drum din comuna Voitinel. Un autoturism Audi, cu volan pe dreapta, condus de un tânăr de 20 de ani, din Voitinel, a derapat într-o curbă din cauza vitezei prea mari și a lovit un autoturism marca VW, care se deplasa din sens opus și care era condus de un bărbat din comuna Vicovu de Jos.
După impact, șoferul care a provocat accidentul a fugit de la locul faptei și a fost găsit ulterior la locuința unui prieten, cu care se afla în mașină în momentul impactului. Din accident a rezultat rănirea șoferului mașinii marca VW și a unei femei care se afla pe bancheta din față dreapta. Cei doi au fost preluați de ambulanțe și transportați la spitalul din Rădăuți. Bărbatul a fost diagnosticat cu ”excoriații gambă, genunchi drept și mâna stânga”, „contuzie abdominală sub-torace”, iar femeia cu „contuzie abdominală”, „traumatism cranio-cerebral ușor”.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero în cazul fiecăruia dintre cei doi. Bărbatul care a provocat accidentul este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

Accidentul din comuna Voitinel
Accidentul din comuna Voitinel
Accidentul din comuna Voitinel
Accidentul din comuna Voitinel

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens