O femeie din comuna Fântâna Mare a reclamat la poliție că a fost înșelată prin telefon de un așa-zis director al firmei de telefonie fixă, care i-a spus că a câștigat un premiu de 30.000 de lei, cerându-i însă să achite o taxă de 1.700 de lei.
Toată povestea s-a petrecut vineri, când, povestește victima, Mirela D. (35 de ani), a fost sunată în jurul orei 10.00 pe telefonul fix de acasă de către un bărbat care s-a recomandat drept directorul unei firmei de telefonie la care ea are abonament. Respectivul i-a spus că a câștigat un premiu în valoare de 30.000 de lei, dar pentru a intra în posesia acestuia trebuie să depună 1.700 de lei într-un cont, pe numele unei femei din Giurgiu.
Credulă, „câștigătoarea” a făcut rost de bani și a trimis cei 1.700 de lei printr-un serviciu de transfer bancar, pe numele indicat de falsul director.
Ulterior, a încercat să ia din nou legătura cu bărbatul care a anunțat-o de „premiu”, însă fără succes, dându-și seama că a fost înșelată.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune și încearcă acum să dea de urma „directorului” și a femeii pe numele căreia s-au trimis cei 1.700 de lei.
“Polițiștii recomandă cetățenilor să fie sceptici atunci când sunt anunțați din senin prin telefon că au câștigat bunuri și sume importante de bani, să manifeste prudență atunci când un străin le cere telefonic date cu caracter personal (nume, adresă, număr de cont) și cu atât mai mult când li se cere să plătească diverse favoruri pentru a intra în posesia așa-zisului premiu”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu.