Criminalul în vârstă de 19 ani din comuna Fundu Moldovei, care și-a ucis cu cruzime prietena de aceeași vârstă, și-a ieșit din minți pentru că fata nu mai vroia să fie cu el. La discoteca din comună, tânăra a petrecut ceva vreme cu mai mulți cunoscuți, ignorându-l pe băiat. Beat și gelos, tânărul a scos-o pe aceasta afară din discotecă pentru a vorbi între patru ochi. Aici, discuțiile în contradictoriu s-au transformat în violență, criminalul lovind-o pe fată cu picioarele și apoi cu un pietroi. Cadavrul tinerei a fost găsit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, în apropiere de albia râului Moldova, în zona aflată în spatele discotecii din comună.
Abia se întorsese din Italia Rudele fetei omorâte, Valentina Grămadă, au povestit că aceasta, care nu împlinise încă 19 ani, a fost plecată în ultimele trei luni la muncă în Italia. Încă dinainte de plecare, relația sa cu prietenul, Andrei Popițanu, nu era dintre cele mai bune. Băiatul era gelos și nici nu vroia să se gândească la faptul că ei s-ar putea despărți. Mătușa fetei, Mărioara Gliga, a povestit că asasinul „era un băiat răutăcios și gelos la băutură”, care a amenințat-o chiar și cu moartea într-o discuție telefonică avută recent.
Sâmbătă seară cei doi s-au întâlnit la discoteca din sat. Cum abia venise de câteva zile din Italia, la discotecă tânăra s-a întâlnit cu mai multe cunoștințe pe care nu le mai văzuse de ceva vreme. Criminalul, care consumase alcool, și-a ieșit din pepeni când a văzut că tânăra stă mai mult în prejma unor consăteni, iar pe el încearcă să îl ignore. Discuția între patru ochi de afară, undeva în spatele discotecii, a degenerat.
Riscă între 15 și 25 de ani de închisoare În urma unui conflict spontan, „agresorul a lovit victima de mai multe ori cu picioarele în zona capului, până aceasta a căzut, și a continuat să o lovească, lăsând-o în stare de inconștiență, după care, speriat de situație, a târât-o pe malul râului, abandonând-o în locul unde a fost găsită”, au stabilit anchetatorii.
După efectuarea necropsiei cadavrului s-a constatat că „moartea s-a datorat unei hemoragii cerebrale, cu fracturi multiple la calotă și baza craniană, consecutiv unui traumatisn cranio-cerebral acut”. Leziunile, au stabilit anchetatorii, au fost provocate și cu ajutorul unui pietroi.
Tânăra era elevă în clasa a XIII-a la Colegiul Silvic Bucovina din Câmpulung Moldovenesc și se întorsese în țară pentru a începe un nou an școlar.
În cursul zilei de ieri, Andrei Popițanu a fost adus în fața magistraților de la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au admis propunerea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, emițând mandat de arestare pentru 29 de zile. Întrebat de ziariști, pe scările Tribunalului, de ce a recurs la acest gest și dacă îi pare rău de ce a făcut, tânărul, care și-a ascuns fața după o cagulă, a refuzat să spună vreo vorbă.
Andrei Popițanu, care și-a recunoscut fapta, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, riscând între 15 și 25 de ani de închisoare.






