Ultimul drum

A murit un fost șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Maria Tuduruță
Maria Tuduruță

Un om cu state vechi de plată în munca de procuror, dar care la pensie a activat și ca judecător, a murit la vârsta de 85 de ani.
Maria Tuduruță și-a început activitatea profesională în 1964, când a devenit procuror la Procuratura Raionului Fălticeni, acolo unde a activat până în 1968.
Ulterior, între 1968 și 1971, a fost procuror la Procuratura Locală Suceava, activitate pe care a întrerupt-o până în 1978, când a revenit la aceeași instituție, unde a activat până în 1993 în calitate de procuror și de procuror șef-adjunct.
Din aprilie 1993 și până pe 31 decembrie 1998 a ocupat funcțiile de procuror și prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
La 1 ianuarie 1999 s-a pensionat, dar a revenit în activitate, de această dată la Curtea de Apel Suceava, unde a fost judecător din ianuarie 2000 și până pe 31 decembrie 2007.
În 2002 a fost decorată cu Diploma Meritul Judiciar Clasa I de președintele României pentru aportul deosebit în activitatea judiciară a Curții de Apel Suceava.
Foștii colegi sau subalterni spun că a fost o femeie puternică, deșteaptă, ambițioasă, extrem de corectă în tot ce a făcut în funcțiile deținute și a nu ezitat să ajute pe oricine, astfel încât decesul omului și magistratului Maria Tuduruță este o mare pierdere.
Corpul neînsuflețit va fi depus miercuri după-amiază, 26 martie, la Cimitirul Pacea Vechi, iar înmormântarea va avea loc vineri, ora 13.00.

Recomandări

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”