A murit după ce a vrut să regleze o cameră de supraveghere și a căzut de la trei metri înălțime

Un bărbat în vârstă de numai 34 de ani a murit luni după-amiază în timp ce încerca să regleze o cameră de supraveghere. Accidentul s-a produs la Sadova, în incinta unui punct de lucru al unei societăți. În jurul orei 16.00, bărbatul a urcat pe o scară metalică extensibilă pentru a ajunge la o cameră de supraveghere. Aflat la o înălțime de trei metri, bărbatul s-a întins spre camera de supraveghere, pe care intenționa să o regleze. În acel moment, scara, care nu era fixată, s-a mișcat, iar persoana în cauză s-a dezechilibrat și a căzut peste un transportor-palet, lovindu-se în zona bazinului. Colega bărbatului a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de la ambulanță. Bărbatul a fost preluat și transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde au fost efectuate manevre de resuscitare, dar în final nu s-a mai putut face altceva decât să se constate decesul.

Recomandări

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina