Ceasul rău

A mers să ajute o vecină și a murit lovit de cal

La fața locului a ajuns un echipaj SMURD

Un bărbat de 72 de ani, din Ipotești, și-a găsit sfârșitul în timp ce încerca să își ajute o vecină. Mai exact, septuagenarul s-a deplasat la grajdul în care vecina își crește animalele. Pentru că a trecut mai bine de o oră și nu se mai întorcea, soția a plecat să vadă ce se întâmplă. Și-a găsit bărbatul întins pe jos, lângă un cal, în stare de inconștiență, cu urme de lovitură în zona feței și a capului. A sunat imediat la numărul de urgență 112 și a solicitat sprijinul unui echipaj medical. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul care fusese lovit de cal cu copita. Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, dar lucrurile par destul de clare, iar polițiștii vor închide dosarul legat de acest eveniment.

Recomandări

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști