Căutat de poliție

A lovit un pieton în parcare la mall și a fugit de la fața locului

Polițiștii Biroului Rutier Suceava încearcă să dea de urma unui șofer care a lovit cu mașina un pieton, în parcarea unui mall din localitate, și a fugit de la fața locului.
Accidentul s-a petrecut miercuri, 1 iunie, și a fost anunțat la poliție o zi mai târziu, când victima, Adrian A., de 43 de ani, din municipiul Suceava, a ajuns la spital.
Bărbatul a povestit că miercuri, în jurul orei 19:20, în timp ce se afla în parcarea mall-ului și se îndrepta spre mașina lui, a fost acroșat de un autoturism care executa manevra de mers înapoi.
În urma impactului, Adrian A. a suferit leziuni la piciorul drept, iar șoferul care l-a lovit a părăsit locul accidentului, deși victima l-a atenționat că a fost lovită.
Adrian A. a fost diagnosticat cu contuzie genunchi drept, necesitând pentru vindecare cinci-șapte zile de îngrijiri medicale, fără a fi nevoie de internare în spital.
„Polițiștii Biroului Rutier Suceava efectuează cercetări pentru a se stabili identitatea persoanei care a condus autoturismul și a lovit pietonul”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat