A încercat să scape de dosar penal, dîndu-și o altă identitate



Un tînăr prins la volan fără permis de conducere a încercat să scape de polițiști și, implicit, de răspunderea penală, dîndu-și o altă identitate. În seara zilei de luni, pe strada Ion Vodă Viteazul din municipiul Suceava, o patrulă auto a Biroului Poliției de Ordine Publică Suceava a observat un autoturism care circula cu farurile stinse, motiv pentru care i-au făcut semn șoferului să tragă pe dreapta. Cînd oamenii legii i-au cerut conducătorului auto cu pricina să prezinte actele la control, acesta le-a spus că nu are nici un fel de document asupra sa, motivînd că le-a uitat acasă. Respectivul le-a mai spus polițiștilor că se numește Cezar H., din municipiul Suceava. Totuși, pentru că și-au dat seama că ceva nu e în regulă, polițiștii au trecut la verificări și au avut surpriza să constate că Cezar H. este cu totul altă persoană decît cea pe care o aveau în față. Polițiștii au stabilit că individul care se afla la volanul autoturismului în cauză este, de fapt, Ionuț A., în vîrstă de 26 de ani, din comuna Hîrtop, și nu are permis de conducere. Acesta, pentru a scăpa de polițiști, le-a dat numele celui de la care achiziționase respectiva mașină cu ceva vreme în urmă, fără, însă, să perfecteze încă actele de vînzare-cumpărare. Tînărul s-a ales cu dosar penal pentru că a condus un autoturism pe drumuri publice fără permis de conducere.