Răzbunare

A încercat să-i dea foc la casă, pentru că nu l-a luat cu mașina

Un individ în vârstă de 21 de ani s-a ales cu dosar penal, fiind acuzat că a incendiat o stivă de lemne în curtea casei părinților unui alt consătean, din răzbunare că acesta din urmă nu a vrut să-l ducă cu mașina până la un magazin din localitate.
Incredibila poveste s-a petrecut vineri seară, la Stulpicani, iar potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, incidentul a fost sesizat prin 112 în jurul orei 23.00.
La acea oră, Constantin Rachila, în vârstă de 54 de ani, a sunat la poliție și a sesizat faptul că cineva a încercat să îi dea foc la casă.
Polițiștii trimiși la fața locului au constatat că în curtea casei reclamantului a fost incendiată o stivă de lemne și, din fericire, proprietarul și familia acestuia au reușit să stingă focul la timp, înainte ca acesta să se extindă.
În urma cercetărilor s-a stabilit că în aceeași seară, în jurul orei 20.00, fiul victimei, Cristian Rachila, în vârstă de 21 de ani, s-a întâlnit pe raza orașului Slătioara cu un tânăr de aceeași vârstă, din aceeași localitate, Răzvan Iulian Tătuc. Acesta din urmă se afla sub influența băuturilor alcoolice, precizează poliția, și i-a cerut celuilalt tânăr să îl transporte cu autoturismul până la un magazin.
Fiind refuzat, se arată în comunicatul poliției, Tătuc l-a amenințat pe tânărul cu mașina că îi va incendia autoturismul sau locuința.
Câteva ore mai târziu, o stivă de lemne din curtea familiei Rachila a fost cuprinsă de flăcări.
„Cu ocazia cercetării locului faptei, în preajma locuinței a fost identificat un recipient din plastic ars, în care se afla o substanță ce emana miros de benzină”, susțin polițiștii, precizând că în cauză s-a întocmit dosar penal pe numele lui Răzvan Iulian Tătuc, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la distrugere.

Recomandări

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv. A fost plasat în arest la domiciliu