Ca-n palmă

A început programul de asfaltări în comuna Moara



Două drumuri cu o lungime de aproximativ 1,2 km au fost modernizate cu lucrări derulate din fonduri proprii
Două drumuri cu o lungime de aproximativ 1,2 km au fost modernizate cu lucrări derulate din fonduri proprii

Un ambițios program de asfaltare a demarat în comuna Moara, iar o primă etapă a acestui proiect e pe cale să se încheie. Demarate încă din luna martie a acestui an, lucrările de asfaltare a străzilor Unirii și Nufărului din Moara Nică și Bulai sunt aproape finalizate.
Este vorba de o investiție de circa 450.000 de lei din fondurile proprii ale Primăriei Moara, care presupune un covor asfaltic pe o lungime de aproximativ 1,2 km, precum și construcția unui pod.
Unul din cele două drumuri este prevăzut cu rigole de scurgere a apei, iar celălalt doar cu șanțuri, soluțiile tehnice fiind alese în conformitate cu realitățile din teren.
Practic, este doar începutul lucrărilor în ceea ce privește modernizarea drumurilor din comuna Moara. Tot în acest an se dorește demararea lucrărilor la alte opt drumuri, din Moara Nică, Moara Carp, Bulai și Liteni. Este vorba de proiecte care însumează un milion de euro și la care urmează să fie scoase la licitație proiectele tehnice și lucrările de execuție.
În total, se vor asfalta peste 5 km de drumuri din comună, iar în acest fel Moara va deveni o zonă tot mai atractivă pentru construcția de case noi.
Eduard Dziminschi, primarul din Moara, a explicat că asfaltarea de drumuri este doar o mică parte din ceea ce-și dorește pentru comună.
„Din păcate, la Moara s-au făcut mult mai puține decât s-ar fi putut. Încercăm pe toate căile legale și prin atragerea unui număr cât mai mare de proiecte să modernizăm comuna și să ne apropiem de standardele unei localități cu adevărat europene. Avem demarate proiecte și pentru modernizarea de școli, grădinițe, dar și pe linia introducerii gazului metan, extinderea rețelei de apă și canalizare și, nu în ultimul rând, construcția unei săli de sport care să corespundă cerințelor din ziua de astăzi. Încet, dar sigur Moara va deveni un punct de referință pentru județul Suceava”, a arătat Eduard Dziminschi.


A început programul de asfaltări în comuna Moara
A început programul de asfaltări în comuna Moara
A început programul de asfaltări în comuna Moara
A început programul de asfaltări în comuna Moara
A început programul de asfaltări în comuna Moara
A început programul de asfaltări în comuna Moara
A început programul de asfaltări în comuna Moara
A început programul de asfaltări în comuna Moara
Două drumuri cu o lungime de aproximativ 1,2 km au fost modernizate cu lucrări derulate din fonduri proprii
Două drumuri cu o lungime de aproximativ 1,2 km au fost modernizate cu lucrări derulate din fonduri proprii


Recomandări

Șoldan anunță că, după o așteptare de nouă ani, drumul dintre Adâncata și Hănțești are din nou asfalt

CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești
CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești