Judiciariștii Poliției municipiului Suceava au reușit să-l prindă pe individul care în urmă cu aproximativ o săptămână a păcălit un bărbat din comuna Valea Moldovei, pe care l-a întâlnit în curtea Direcției de Asistentă Socială și Protecția Copilului Suceava, escrocul susținând că este directorul instituției.
Suspectul, susțin oamenii legii, se numește Paul Costin, are 62 de ani și este din comuna ieșeană Dumești.
Respectivul, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a fost arestat de nu mai puțin de 16 ori până în prezent ori pentru comiterea de înșelăciuni cu atribuirea de calități oficiale.
A 17-a arestare
Paul Costin a fost prins de polițiștii suceveni în cursul zilei de miercuri și, în baza probelor strânse de anchetatori, a fost reținut pentru 24 de ore.
Ieri a fost dus în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și de aici, cu cătușe la mâni, la Judecătoria Suceava, magistrații acestei instanțe dispunând arestarea preventivă a suspectului.
A fost a 17-a propunere de arestare preventivă trecută în „palmaresul” escrocului.
La Suceava, susțin polițiștii, ieșeanul nu a apucat să facă decât o victimă, în persoana unui bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Valea Moldovei. Acesta din urmă, Vasile M., a venit pe 3 aprilie a.c. la Direcția de Asistență Socială Suceava, pentru a se interesa cu privire la condițiile acordării unei pensii de handicap și demersurile ce trebuiesc făcute în acest sens.
„În jurul orei 12.30, în timp ce se afla în curtea instituției, a fost abordat de o persoană, în vârstă de aproximativ 60 de ani, ce s-a prezentat ca fiind director al instituției și care, după ce a aflat motivul prezenței sale în acel loc, s-a oferit să îl ajute”, se arăta într-un comunicat al poliției.
„Ajutorul” l-a costat pe păgubit 590 de lei, bani pe care i-a dat falsului director în fața policlinicii din Areni, unde escrocul i-a spus că îi va rezolva problema, cerându-i și un cupon de pensie.
A intrat în policlinică, s-a întors după câteva minute, i-a returnat cuponul de pensie și i-a cerut să se întoarcă la Direcția de Asistență Socială să ridice o adeverință de la secretara „directorului”.
„După ce a revenit și a discutat cu angajații instituției, reclamantul și-a dat seama că a fost înșelat, motiv pentru care s-a întors la unitatea medicală, unde l-a căutat pe autor, dar nu l-a mai găsit”, explică polițiștii.
„Consultați” pe stradă și lăsați fără portofele
În urmă cu doi ani, același Paul Costin a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare, după ce acosta pensionari pe stradă, se dădea medic și, sub pretextul unui consult rapid, le fura portofelele.
Fapte cu acest mod de operare s-au petrecut recent și în zona centrală a municipiului Suceava, însă judiciariștii susțin că autorul nu ar fi Paul Costin, ci un discipol de-al acestuia, pe care l-a „antrenat” în perioada când au fost colegi de detenție.
Ziarele din Iași scriau că Paul Costin nu este la primele fapte de acest gen. În 2008, individul se recomanda medic și a păcălit mai multe persoane, promițându-le că le aduce medicamente.
Cu doi înainte, în 2006, aceleași personaj a fost arestat după ce a furat mai multe portofele de la pacienți pe care îi „consulta” pe stradă.