Iată că s-au dus două treimi din meciurile din cupele europene, moment în care cred că putem evalua destul de corect prestația de până acum a echipelor noastre. În cea mai importantă competiție, Champions’ League, ne-am cam terminat treaba, Oțelul reușind să acumuleze zero puncte din patru meciuri, ceea ce în principiu ne-ar cam scuti de comentarii. Paradoxul este faptul că Oțelul, cel puțin în cele mai grele meciuri ale sale, dubla cu Manchester United, a jucat fotbal. Adică nu s-a dedat la antijoc, încercând, atât cât a putut, să dea o replică în spiritul jocului: ofensiv, avântat, ba chiar și-a creat și câteva ocazii bune de gol, ratate doar fiindcă suntem români. E drept că nici Man. United n-a forțat nici un moment, dar nu sunt convins că poate mai mult decât a arătat. În fond, a fost surclasată cu 1-6 pe propriul teren în campionat, jucând cam tot atât cât a făcut-o Galațiul. Aici, în comparația supremă la nivel de club, iese în evidență valoarea reală a fotbalului. Iar al nostru așa și este: de 0 (zero) puncte. În cealaltă competiție, Europa League, care se adresează eșalonului al doilea, parcă nu stăm chiar atât de rău, chiar dacă avem deja sigur o eliminată, Rapid, una cu șanse care țin mai degrabă de hazard, Steaua, și una care poate să prindă primăvara, Vaslui. Alaltăieri, cele trei au adus un total de 6 puncte, cea mai bună realizare, de mulți ani încoace, într-o singură etapă. Culmea e că singura care a pierdut e și cea al cărei joc mi-a plăcut cel mai mult. E vorba de Rapid, care, dacă nu avea un imbecil pe teren (pe care l-a părăsit exact așa, ca un idiot) și un amator în poartă, putea să dea lovitura. Steaua a fost cam în aceeași situație: tot cu un om mai puțin, numai că fiind încă sub efectul excesului de adrenalină acumulată la Ploiești, a reușit să câștige, ba și depășind momentul ăla greu de tot, când fusese egalată. Sper să se mențină în priză și pentru ultimele două jocuri, cel cu Schalke fiind cheia calificării. Păcat că alaltăieri nu a fost meciul cu nemții, că ar fi luat-o sigur. În sfârșit, Vasluiul. Clar cea mai bună dintre toate, demonstrând că se poate și fără Wesley. Și chiar că se poate, cu condiția ca alți doi fotbaliști adevărați, Adailton și Sânmărtean, să fie acolo. Cred și sper că Vaslui se va califica, deși meciul cu Lazio va fi indiscutabil cel mai greu din toate pe care le mai au de jucat echipele noastre.