A fi milostiv înseamnă să te asemeni cu Dumnezeu

Milostenia sau îndurarea creștină izvorăște din iubirea de Dumnezeu și de aproapele și ia forma ajutorării materiale și morale a semenilor aflați în nevoie. Mântuitorul, modelul desăvârșit al milosteniei, ne-a înștiințat că la Judecata de apoi faptele îndurării trupești și sufletești sunt acelea care ne vor deschide porțile fericirii veșnice. Despre fericirea celor milostivi ne vorbește în cele ce urmează părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, el însuși un model al filantropiei creștine dusă până la jertfa de sine.
– Preacucernice părinte, în ce context ni s-a dat această Fericire?
Fericirile le-a rostit Hristos Domnul în cadrul Predicii de pe munte. Fericirea a cincea se referă la cei milostivi, cărora li se oferă același lucru: miluirea; se oferă milă celor ce sunt milostivi. Dumnezeu depășește însă nivelul pe care noi îl putem oferi în bunătate, în milostivire, acordându-ne iubire cu prisosință, pentru ca noi, cu și mai mare iubire, să răspundem.
– Ce înseamnă să fii milostiv?
A fi milostiv înseamnă foarte mult, înseamnă a te asemăna cu Dumnezeu, pentru că El este îndelungrăbdător, multmilostiv; înseamnă a imita pe Dumnezeu.
– Milostenia este de mai multe feluri?
Putem face referire la mila trupească și la mila sufletească; putem ajuta material pe cineva, dar putem ajuta, la fel de bine sau poate chiar mai mult, spiritual. Putem oferi un sfat care salvează un om de la ștreang, de exemplu. Putem avea milă de sufletele celor de lângă noi, îndemnând la mântuire și oferind ca exemplu viața proprie. Cea mai puternică milă și mai de folos este mila cu propriul suflet. Și este un aspect care nu trebuie nicidecum neglijat, pentru că putem hrăni pe alții numai fiind noi înșine hrăniți, ca să avem forță la a împlini acest bine. Și când spun hrană mă refer în primul rând la cea spirituală. Cel care se hrănește spiritual – prin rugăciune, prin fapte bune, care este expresia credinței noastre – împlinește mila față de sine însuși, prin grija pentru propriul suflet.
Milostenia poate fi pe loc și cu efect imediat, dar poate fi peste o sută de ani, când cineva găsește, într-o carte, ceva care îl salvează…, carte pe care eu i-am dăruit-o.
– Care sunt faptele milosteniei trupești și sufletești?
Când vorbim de faptele milei trupești, ne referim la tot ceea ce ajută existența noastră pământească. Deși a îngropa trupurile celor decedați, de exemplu, pare o faptă a milei trupești, ea este, în realitate, o faptă a milei sufletești. A sfătui pe cel în nevoie, a încuraja pe cel în necaz, a lucra la mântuirea proprie și multe alte aspecte care țin de această hrană necesară sufletului – sunt fapte ale milei sufletești. O intersectare a faptei milei trupești cu sufletești o regăsim în actul cercetării celor întemnițați sau bolnavi, pentru că îi ajuți și trupește, dar este cu folos și sufletește.
– Cum trebuie săvârșite faptele milosteniei și către cine trebuie îndreptate?
Milostenia trebuie săvârșită cu multă băgare de seamă, ca să nu dăuneze. Trebuie să ajutăm cerșetorii, dar după ce i-am cercetat bine. Să facem milostenie către Biserică, celor săraci, să facem milostenie pentru sufletele oamenilor.
Mântuitorul Hristos ne recomandă să săvârșim fapta milosteniei în felul acesta: să nu știe stânga ce face dreapta. Iar Sfinții Părinți ne arată că aceasta se referă la două aspecte: pe de o parte să nu te lauzi, iar pe de alta, neștiind că a dat stânga, să dea și dreapta. Cât privește primul aspect, când devine un act fariseic, fapta milosteniei este anulată.
Milostenia trebuie făcută din inimă, cu inimă bună, în limita de care dispui – spre exemplu și cel ce n-are poate da din ce n-are, în sensul bănuțului văduvei – și conștient. Dumnezeu poate, să știți, să rezolve totul singur, dar ne-a lăsat și nouă putința aceasta, ca, având nevoie unul de celălalt, să ne manifestăm iubirea.
– Care este răsplata făgăduită celor milostivi? Ați anticipat răspunsul la această întrebare chiar de la început, vă rugăm însă să detaliați.
Cei milostivi vor avea parte de îngăduința lui Dumnezeu și vor fi miluiți și în viața aceasta, dar și la vremea judecății. Pentru că, la rândul nostru, putem fi milostivi, manifestându-ne îngăduința față de cei care ne-au greșit, după cum ne exprimăm în rugăciunea domnească – „precum și noi iertăm greșiților noștri“.
– Ce înseamnă „se vor milui“?
Aceasta înseamnă că vor avea îngăduință. Dumnezeu ne completează milostenia și ne-o răsplătește înmiit.
– Care este învățătura care se desprinde din această Fericire?
Fericirile sunt îndemnuri la practicarea faptei bune. Noi spunem că se va mântui cel care are credința cea dreaptă, care face fapta bună și conlucrează cu harul sfințitor. Acestea sunt condițiile. Iar faptele bune încep cu milostenia.
Și una este iubirea care se manifestă doar sentimental față de un om necăjit și alta e iubirea care și rezolvă problema. În sensul arătat, te iubesc este un cuvânt searbăd, dar te iubesc și te ajut este ceea ce numim iubirea milostivă.
– Cum putem împlini Fericirea aceasta?
O împlinim încercând să lucrăm ceea ce poate ni se pare complicat. Când vedem omul suferind, să-l ajutăm, iar dacă avem o nesiguranță în privința lui, îl ajutăm puțin și cercetăm situația lui. Să-l ajutăm pe fiecare cu ceea ce are nevoie.
Sfinția voastră împliniți această Fericire prin activitatea deosebită pe care o desfășurați în „așezământul iubirii creștine“ pe care îl coordonați. Cum reușiți să îndepliniți această misiune, cât de greu vă este și cum îi sfătuiți pe oameni să se implice în ajutorarea aproapelui?
Pare că eu împlinesc, dar eu mai mult administrez pe cei care de fapt fac milostenie. Ceea ce împlinim la Valea Plopului nu este un merit personal și nici numai al grupului care mă ajută în chip deosebit, ci al tuturor celor care ne sprijină, dar în primul rând e mâna lui Dumnezeu. E adevărat că săvârșim acolo această activitate cu multă implicare, cu nopți nedormite, cu riscuri, cu aspecte mai puțin obișnuite sau cunoscute, încercând să ne depășim neputințele, să biruim opreliștile. Ne străduim, că va analiza Dumnezeu dacă reușim …
– Avem îndemnuri din partea Părinților Bisericii la împlinirea acestei Fericiri?
Desigur. De pildă, o învățătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, care trebuie studiată, sună în felul acesta: să asude banul milosteniei în palma ta. Acest sfat nu intră în contradicție cu îndemnul Mântuitorului: celui ce cere dă-i. Trebuie să-l ajutăm pe om, dar să știm pe cine ajutăm. Să ne interesăm un pic de situația lui, să vedem dacă într-adevăr are nevoie și merită efortul nostru.
(Nicoleta OLARU, Ziarul Lumina)