Tupeu maxim

A făcut schimb de locuri cu șoferul în fața poliției, deși era beat și nu are permis



Doi indivizi băuți, care se aflau într-o autoutilitară Logan MCV, au făcut un adevărat circ în stradă după ce au fost opriți de poliție, pasagerul din dreapta făcând schimb de locuri cu șoferul, chiar dacă și el era în stare avansată de ebrietate, ba mai mult nu are nici permis de conducere. Halucinanta poveste s-a petrecut miercuri dimineață, în jurul orei 4.45, pe DJ 176, în comuna Vatra Moldoviței.
Patrula de poliție aflată la acea oră în serviciul de control al traficului a tras pe dreapta o autoutilitară. Conform poliției, după ce a oprit, șoferul, Dan Cotleț, în vârstă de 48 de ani, din comuna Arbore, a făcut schimb de locuri cu pasagerul din dreapta, Nicușor Dumbrăvanu, de 39 de ani, și el din Arbore. În timp ce polițiștii încercau să-i legitimeze pe cei doi, spiritele s-au încins, Dumbrăvanu fiind imobilizat și încătușat.
Când spiritele s-au mai calmat, cei doi au suflat în aparatul etilotest. În cazul lui Dan Cotleț a rezultat o concentrație de 0,89 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, în timp ce al doilea individ avea concentrația de 0,92 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Cu alte cuvinte, ambii erau în stare avansată de ebrietate, în mod normal concentrația de alcool în sânge urmând a fi aproape de valoarea de 2 la mie.
Ulterior, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge, care vor stabili îmbibația exactă de alcool în sânge.
Polițiștii sunt convinși că la volan se afla Dan Cotleț, întocmind dosar penal și continuând cercetările pentru a stabili cu certitudine ce infracțiuni s-au comis în acest caz.