A găsit în piață, aruncat pe jos, un portofel. În interior se aflau documentele personale ale proprietarului și nu mai puțin de 14.500 de lei. Deși nu a fost văzut de nimeni și ar fi putut să plece acasă cu banii în buzunar, bărbatul a luat o decizie pentru care merită toată admirația. S-a prezentat la poliție și a predat banii.
Toată povestea s-a petrecut duminică după-amiază în municipiul Rădăuți. Cazimir Dănilă, pensionar din municipiu, este proprietarul portofelului pierdut. Nu-și aduce aminte cum l-a pierdut, bănuind doar că l-a pus pe lângă buzunar după ce a făcut o serie de cumpărături. După ce și-a dat seama că a pierdut portofelul omul s-a dus glonț la poliție, pentru a cere sprijin. Ajuns la ofițerul de serviciu, pensionarul a avut probabil surpriza vieții sale. Cu doar câteva minute înainte un tânăr predase oamenilor legii portofelul cu întreaga sumă de bani. Omul și-a recuperat astfel permisul de conducere, actele mașinii, cartea de identitate și întreaga suma pe care știa că o avea asupra sa, 14.500 de lei.
Refuză o recompensă în bani Bărbatul care a găsit portofelul are 32 de ani și este din orașul Siret. A cerut expres ca numele său să nu apară în presă, spunând că a făcut acest gest doar din umanitate, fără a dori să i se facă publicitate ori să i se aducă elogii.
„Duminică eram la cumpărături. Am găsit portofelul, l-am ridicat de jos și m-am uitat în interior. Am văzut că-i aparține unui om în vârstă și m-am gândit că în mod sigur acesta a muncit mult pentru banii ăștia, că suma este importantă pentru el. Mă bucur că am reușit să-i fac o bucurie acestui om într-o zi de duminică”, ne-a spus bărbatul, care este căsătorit, are doi copii, și declară că are o situație financiară normală.
După cum ne-a confirmat și comisarul Constantin Alistar, adjunctul șefului Poliției Rădăuți, deși victima l-a contactat pe bărbat la numărul de telefon pe care l-a lăsat la poliție, acesta a refuzat orice recompensă în bani pentru fapta sa.




