– Nici o firmă nu s-a înscris la licitația de atribuire a întregului transport complementar de călători
– Asociația Transportatorilor de maxi-taxi a ratat înscrierea și la licitația pe trasee
Maxi-taximetriștii suceveni nu s-au prezentat nici la a doua licitație pentru transportul complementar de călători, încât licitația de ieri a fost anulată, la fel ca și luna trecută.
Cu toate că aceasta era ultima ocazie pentru maxi-taximetriști să își adjudece toate traseele stabilite de municipalitate pentru microbuze, nici o firmă sau asociație a acestora nu s-a înscris la licitație până miercuri, la ora 10.00, încât ieri, comisia de licitație s-a întrunit doar pentru a constata lipsa ofertanților.
Mai mult, nici licitația de astăzi, pentru fiecare traseu în parte, nu va lămuri situația transportului cu maxi-taxi, pentru că până ieri la ora 9.00 dimineața, nu s-au înscris decât patru firme de maxi-taxi, pentru două din cele 8 trasee stabilite prin hotărârea Consiliului Local.
Primarul Ion Lungu a spus că cele patru firme vor licita pentru traseele 9 și 13, care trec prin zone centrale ale municipiului, în vreme ce Asociația Transportatorilor de maxi-taxi nu va participa nici măcar la licitația pe trasee, deoarece a depus actele de înscriere după ora 9.00, depășind termenul limită acceptat.
“Conform legii, noi le acceptăm dosarul de înscriere, dar vor fi descalificați pentru că nu s-au prezentat în termen. Au avut timp suficient să își prezinte ofertele. Traseele care vor rămâne neadjudecate vor fi încredințate firmelor de maxi-taxi prin negocieri directe”, a precizat Ion Lungu.
Conform deciziei Consiliului Local Suceava, pe traseele din municipiu nu vor mai putea circula decât 30 de microbuze de maxi-taxi particulare, la care se vor mai adăuga 10 microbuze de rezervă.





