A depășit peste linia continuă, a acroșat mașina care circula regulamentar și a aruncat-o în șanț



Accident
Accident

Un tânăr de 21 de ani, din Vicovu de Sus, a provocat luni un accident pe DN 2H, pe raza localității Vicovu de Jos, în timp ce depășea neregulamentar o mașină. Șoferul care circula regulamentar a fost rănit după ce autoturismul său a fost proiectat în afara carosabilului.
În jurul orei 13.50, tânărul de 21 ani conducea un autoturism pe DN 2H, pe raza localității Vicovu de Jos, și s-a angajat în depășirea neregulamentară a unei mașini conduse de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Suceava, încălcând marcajul longitudinal continuu. În timp ce efectua manevra de depășire, nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit, acroșându-l cu aripa dreapta față. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 61 de ani a fost proiectat în afara părții carosabile, lovindu-se frontal de un timpan de pod.
Șoferul care circula regulamentar a suferit leziuni ușoare și a fost transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Expertiză pentru stabilirea vitezei cu care rulau autotrenul și autoturismul Volvo implicate în groaznicul accident de pe E 85

Expertiză pentru stabilirea vitezei cu care rulau autotrenul și autoturismul Volvo implicate în groaznicul accident de pe E 85
Expertiză pentru stabilirea vitezei cu care rulau autotrenul și autoturismul Volvo implicate în groaznicul accident de pe E 85