Dosar penal

A defrișat ilegal sute de arbori din pădurea proprietate



O femeie din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prinsă de polițiști că a tăiat ilegal sute de arbori din pădurea proprietate.
În urmă cu două zile, lucrătorii Postului de Poliție Izvoarele Sucevei, împreună cu specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava, au efectuat un control pe un teren de pe raza localității, ce aparține numitei Dorin P., în vârstă de 46 de ani. Oamenii legii auziseră că femeia ar fi tocmit mai mulți săteni să-i taie ilegal sute de copaci.
Informațiile polițiștilor s-au dovedit a fi reale, după ce au constatat că Dorina P. deținea o autorizație de exploatare pentru cantitatea de 100 metri cubi de material lemnos, însă a mai tăiat fără drept nu mai puțin de 423 de arbori.
Polițiștii au găsit pe terenul Dornei P. aproximativ 300 de metri cubi lemn de lucru, fasonat și depozitat în sarcini.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări