Figurează pe listele de candidați de la examenul de bacalaureat din anul 2000 și este notată la probele orale, însă susține că nu a participat la examenul din acel an.
Este vorba despre o absolventă a Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, promoția 1999, care a dat și a picat examenul de bacalaureat în același an în care a absolvit cursurile liceale.
„Am dat examenul în prima sesiune de bacalaureat din anul 1999, am luat note de trecere la toate probele, dar nu am promovat pentru că nu am avut media 6. Este singura dată când am susținut examenul”, a declarat absolventa. Până aici nimic deosebit.
A luat probele orale și nu s-a mai prezentat la cele scrise Situația s-a complicat acum câteva zile, când absolventa liceului s-a dus la școală pentru a se înscrie la bacalaureatul din luna august.
„Am completat cererea de înscriere și am specificat acolo că susțin bacalaureatul pentru a doua oară. Secretara a căutat în baza lor de date și m-a informat că dau examenul pentru a treia oară și că va trebui să plătesc înscrierea la această sesiune de bacalaureat”, a mai spus candidata la examen.
Potrivit celor spuse de la secretariat, fata a susținut examenul și în anul 2000, când a participat la probele orale, le-a promovat, și apoi nu s-a mai prezentat la celelalte examene.
Fata a mai adăugat că de la secretariat i s-a arătat și catalogul de examen al sesiunii iunie-iulie 2000 și, într-adevăr, numele ei este în catalog, la probele orale figurează prezentă și promovată, la celelalte probe este absentă. Catalogul poartă semnătura membrilor comisiei examinatoare, precum și a președintelui de comisie, un profesor universitar de la Iași.
Buletinul era în acea perioadă la Starea Civilă Pentru că este convinsă că nu a participat la acel examen, absolventa susține că a cerut conducerii școlii să-i arate cererea de înscriere la examen, scrisă de ea, dar a fost refuzată.
„Nu am dat acel examen. Nu aș avea nici un interes să spun că nu l-am susținut dacă nu era așa. Eu stau și mă întreb cum mă puteam prezenta la probele orale, unde se intră cu buletinul, când eu în acea perioadă aveam actele depuse la Starea Civilă, pentru că m-am căsătorit”, a spus fata.
Deși nu a mai reușit să se înscrie la sesiunea din acest an a bacalaureatului, așa cum a intenționat, fata a spus că nu are de gând să lase lucrurile așa și că va sesiza Inspectoratul Școlar și Ministerul Educației în legătură cu această situație.
Eroarea, exclusă de conducerea școlii Pentru conducerea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară lucrurile sunt foarte clare, justificate cu documente oficiale. Absolventa s-a înscris la bacalaureat, s-a prezentat la probele orale și apoi nu a mai venit.
„Examenul se dă cu profesori care nu predau în școală, președintele comisiei este cadru universitar, iar catalogul este un act care poartă semnătura fiecărui membru al comisiei. Cum putea cineva să o noteze, la două probe, nu la una, dacă ea nu era prezentă?”, ne-a declarat directorul adjunct al colegiului, Tatiana Hladiuc. Introducerea din eroare a numelui absolventei pe lista candidaților la bacalaureatul din 2000 este exclusă de conducerea liceului.
„Puteam să ne gândim că s-a introdus numele din eroare, cu toate că nici așa ceva nu se întâmplă, însă am lua în considerare această variantă, dacă la toate probele candidatul ar fi fost absent, dar în condițiile date, este exclus să ai și note dacă nu ai fost prezent”, a mai adăugat directorul adjunct Hladiuc.
Fișa de înscriere la examen, găsită în arhive Aceasta a mai precizat că în arhiva școlii s-a găsit și fișa de înscriere la bacalaureatul din iunie – iulie 2000 a absolventei, fișă pe care ne-a prezentat-o.
„Este scris de mână și semnată. Atunci candidata a declarat că susține pentru a doua oară bacalaureatul”, a declarat Tatiana Hrenciuc, prezentând cererea întocmită în luna mai a anului 2000.
Situația a fost prezentată Inspectoratului Școlar de către conducerea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară.
„Atâta timp cât documentele arată că doamna a dat examen, în condițiile în care există și o cerere scrisă de participare la bacalaureat, nu știu ce am putea face și cum am putea analiza în vreun fel cele declarate de absolventă”, a mai adăugat directorul adjunct Hladiuc.
Contactată pentru a i se prezenta informațiile obținute de la școală, precum și faptul că în arhiva instituției de învățământ există o cerere de înscriere la bacalaureatul din 2000, absolventa și-a menținut declarațiile, spunând că nu s-a înscris și că nu a participat la acel examen.
„Voi merge luni la școală să văd cererea, să văd că poartă semnătura mea, și voi face tot ce se poate pentru a demonstra că eu nu am nici o legătură cu acea sesiune de bacalaureat”, a încheiat fata.






