A cincea săptămână din Postul Paștilor: creștinii vor participa la primele Denii



A cincea săptămână din Postul Paștilor: creștinii vor participa la primele Denii
A cincea săptămână din Postul Paștilor: creștinii vor participa la primele Denii

Zilele celei de-a cincea săptămâni a Postului îi îndeamnă pe cei ce s-au înjugat la osteneala postirii să persevereze pe drumul curățirii și al postului, pentru a ajunge la izvorul bucuriei depline – întâlnirea cu Hristos Cel înviat, Biruitorul păcatului și al morții:
Trecând acum înjumătățirea postului, să arătăm lămurit începerea slavei dumnezeiești și să ne sârguim cu căldură, să ajungem la sfârșitul viețuirii virtuoase, ca să luăm desfătarea care nu îmbătrânește (Vecernia zilei de luni, stihira a II-a).
Referindu-se la această perioadă, Sfântul Nicolae Velimirovici ne îndeamnă să-I dăruim Lui întreagă inima noastră, mai cu seamă în acest timp de rugăciune și pocăință, asumându-ne în mod deplin drumul de la suferință la bucurie, de la moarte la viață:
„În această a cincea săptămână din Postul Mare, tu vei dărui inima ta lui Dumnezeu. Și când sufletul tău se va liniști, Dumnezeu va trimite Sfântul Duh să primească inima ta, să se sălășluiască în inima ta și o ia și să o călăuzească […]. Bine vei cuvânta această săptămână a Postului Mare și bine vei cuvânta pe sfinții lui Dumnezeu, care au rânduit postul. Și vei mulțumi Maicii tale, Biserica Pravoslavnică, că te-a deprins cu postul. Căci vei vedea câștigul postului, iar postul se va îndreptăți în fața minții tale. Slavă și mulțumită Domnului în veac și în veacul veacului. Amin”.
Tot în această săptămână, Biserica a rânduit ca în toate lăcașurile de cult să fie oficiate slujba Deniei Canonului Mare al Sfantului Andrei Criteanul (miercuri) și a Deniei Acatistului Bunei Vestiri (vineri).
Canonul Sfantului Andrei Criteanul a fost citit și în prima săptămână a Postului Mare, în cadrul Pavecerniței Mari, de luni până joi. Întregul cuprins al Canonului este o rugăciune de pocăință, o rugăciune care meditează asupra modului de viețuire, punând în balanță viețuirea de acum și modul corect de viețuire al creștinului prin urmarea lui Hristos.
Săvârșită în bisericile ortodoxe în seara zilei de vineri, Denia Acatistului Bunei Vestiri ne amintește de modul miraculos în care Maica Domnului a eliberat orașul Constantinopol în urma unei invazii a perșilor și avarilor. Acatistul Bunei Vestiri este alcătuit din 13 condace și 12 icoase care descriu și preamăresc diferitele episoade din viața Maicii Domnului, începând cu momentul Bunei Vestiri.
Cuvântul denie vine de la slavonescul vdenie și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, Denia este Utrenia de a doua zi și se săvârșește seara, în ajun. Această slujbă se săvârșește singură, fiind deosebită de Priveghere, care se săvârșește tot seara, dar este formată din combinarea a trei slujbe: Vecernia, Litia și Utrenia.
Vă recomandăm să citiți și:Acatistul Bunei Vestiri; 10 întrebări și răspunsuri despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul; Cum a apărut primul acatist din istoria Bisericii noastre?; Canonul cel Mare în rânduiala Pavecerniței Mari; Icoana Maicii Domnului „Imnul Acatist” de la Mănăstirea Dionisiu.
(Cătălin Acasandrei, Doxologia.ro)



Recomandări

ÎPS Calinic: „Bucuria pascală este o trăsătură esențială a Sfintei Liturghii, numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul icoana anticipativă a veacului ce va să vină”

Despre Imnul Acatist – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Denia din Săptămâna a V-a din Post

Despre Imnul Acatist – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Denia din Săptămâna a V-a din Post
Despre Imnul Acatist – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Denia din Săptămâna a V-a din Post