O femeie din comuna Broșteni le-a cerut polițiștilor să-i interneze fiul la Psihiatrie, pentru că acesta nu are loc de muncă, consumă alcool și provoacă aproape zilnic scandal la domiciliu.
Ultimul scandal s-a petrecut duminică seară, când poliția a fost sesizată că Dumitru T., în vârstă de 41 de ani, l-a bătut pe fratele său, acesta din urmă, Costel T., de 42 de ani, fiind dus la spital și diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, multiple echimoze faciale și comoție cerebrală.
Din verificări, polițiștii au stabilit faptul că între cei doi frați a avut loc o altercație din cauza unor probleme de familie și generată de consumul excesiv de băuturi alcoolice.
„Având în vedere solicitarea și declarația mamei, s-a luat măsura ca agresorul să fie internat pentru un consult și tratament psihiatric de specialitate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.