Tupeu

A bătut-o de față cu poliția pe femeia căreia i-a furat lemnele

Un bărbat din comuna Horodnic de Sus a fost reținut 24 de ore de polițiști, după ce, de față cu oamenii legii, respectivul a lovit-o pe femeia care l-a reclamat pentru că i-a furat lemnele și a avut o atitudine sfidătoare față de unul dintre agenții trimiși la fața locului.
S-a întâmplat joi dimineață, în jurul orei 9.00, când o femeie din localitate, Aspazia C., în vârstă de 44 de ani, a reclamat la poliție că în noaptea precedentă un consătean, Aurel L., 43 de ani, i-a furat doi metri steri lemn de foc, valoarea prejudiciului fiind de 300 de lei.
Polițiștii s-au dus la locuința suspectului, împreună cu reclamanta, iar aici respectivul a avut o atitudine sfidătoare față de agenți, iar la un moment dat a lovit-o pe femeia care îl acuza de furt.
Atitudinea lui s-a schimbat la sediul postului de poliție, unde a recunoscut furtul și chiar le-a spus polițiștilor că a comis fapta împreună cu un tânăr de 18 ani, Mihai F., din aceeași localitate.
Polițiștii au recuperat de la cei doi suspecți întreaga cantitate de material lemnos sustrasă și au restituit-o părții vătămate.
Mai mult, cei doi și-au petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, fiind reținuți pentru 24 de ore.
„În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, furt și sfidarea organelor judiciare”, se arată într-un comunicat al poliției județene.

Recomandări

Un tânăr care credea că a dat lovitura și și-a cumpărat încălțăminte de firmă, o nouă victimă a înșelăciunilor online

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat