Condamnare

A atacat și înjunghiat un consătean și acum trebuie să stea la pușcărie 8 ani



Vasile Donisan, condamnat la 8 ani de închisoare
Vasile Donisan, condamnat la 8 ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Satu Mare, care și-a înjunghiat un consătean la câteva luni după ce fusese eliberat de după gratii, unde executase pedepse grele pentru fapte de viol comise asupra unor bătrâne, și-a aflat luni pedeapsa finală. Curtea de Apel Suceava a menținut soluția colegilor de la Tribunal și l-a trimis după gratii pentru o perioadă de 8 ani pe Vasile Donisan. Acesta a fost găsit vinovat pentru fapte comise cu violență, respectiv că l-a lovit cu pumnii pe un consătean cu 12 ani mai tânăr și, cel mai grav, l-a înjunghiat în zona cervicală.
Bărbatul condamnat acum pentru tentativă de omor are la activ cel puțin două condamnări pentru fapte de viol. Individul a fost condamnat la 12 ani de închisoare, executând mare parte din pedeapsă.
Cu privire la fapta recentă de tentativă de omor, pe 28 mai a.c., în jurul orei 8.30, la prima oră a dimineții, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan, Vasile Donisan i-a aplicat lui Cornel B., de 33 de ani, mai multe lovituri la nivelul feței, după care a scos un cuțit și l-a înjunghiat în zona cervicală stângă. Ancheta a fost preluată de judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
După ce s-a adunat probatoriu, s-a ajuns la concluzia că este vorba de tentativă de omor, astfel că pe 31 mai inculpatul a fost reținut și apoi prezentat în fața unui magistrat de la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au emis mandat de arestare pentru 30 de zile, măsură prelungită consecutiv de atunci.
Printre altele, din casa individului au fost ridicate cinci cuțite de bucătărie și un cuțit multifuncțional defect.
Vasile Donisan a fost condamnat când era mult mai tânăr la șapte ani de închisoare, după ce în octombrie 2005 a violat o femeie din comuna Satu Mare. Victima avea atunci 58 de ani. După cum relata Monitorul de Suceava la vremea respectivă, Donisan a intrat în casa victimei în miez de noapte și a obligat-o să întrețină cu el relații sexuale, siluind-o până spre dimineață.
În 2011, individul a fost arestat din nou pentru că a violat o femeie de 83 de ani, tot din Satu Mare.
După ce și-a satisfăcut poftele bolnave, violatorul a plecat din casa octogenarei, nu înainte de a lua cu el și trei sticle de suc. În aceeași noapte, același individ a mai intrat în casa unei consătene, în vârstă de 76 de ani, pe care a amenințat-o cu un cuțit. După aceste fapte din 2011, recidivistul a fost condamnat la 12 ani de închisoare, executând mare parte din pedeapsă.



Recomandări

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari
2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani