La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române, a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, primul volum al Acatistierului Sfinților Români, septembrie-februarie. Cartea, având un aspect grafic adecvat folosirii în cultul divin, conține în cele 735 de pagini 40 de acatiste de sfinți străromâni și români sau de alte neamuri care au trăit ori au moaștele pe teritoriul României.
În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, la ora actuală nu există nici o lună în care să nu fie pomeniți cel puțin doi sfinți români. De aceea, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, întru cinstea tuturor acestor sfinți, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât alcătuirea unui Minei al Sfinților Români și a unui Acatistier al Sfinților Români, în care să fie adunate la un loc slujbele și acatistele lor (Hotărârea nr. 10.078/2016).
Dacă slujbele din Minei sunt cântate în cadrul Vecerniei și Utreniei oficiate în biserici de mănăstiri sau de parohii, acatistele sunt citite nu doar în locașurile de cult, ci și de credincioși, la casele lor, sau de călugări în chiliile lor. „Folosul duhovnicesc al citirii acatistelor este foarte mare. Spre deosebire de alte genuri ale imnografiei ortodoxe, acatistul este ușor de citit, având o rânduială simplă și accesibilă. De asemenea, este o rugăciune preponderent de laudă, dar care exprimă și sentimente de mulțumire pentru binecuvântările primite, precum și cereri pentru dobândirea de binefaceri sufletești, vindecări de boli și ajutor în greutățile vieții. Totodată, acatistul ne înfățișează într-o manieră poetică principalele evenimente din viețile sfinților pe care îi cinstim, ajutându-ne să le cunoaștem mai bine ostenelile și pătimirile pentru Dumnezeu, precum și feluritele virtuți, pe care suntem chemați să le urmăm și noi. Așadar, prin citirea unui acatist avem privilegiul de a vorbi cu sfinții, de a le cunoaște viețuirea pilduitoare, de a le cere sprijin și de a-i avea ca rugători ai noștri către Preasfânta Treime”, explică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul înainte al acestei noi cărți de cult.
Totodată, Patriarhul României subliniază faptul că, deși sunt dedicate cinstirii unor sfinți, toate acatistele conțin condace (tropare în cultul bisericesc) în care se aduc laudă și mulțumire lui Dumnezeu Cel minunat întru sfinții Săi (Psalmul 67, 36): „Acest fapt reflectă învățătura ortodoxă potrivit căreia cinstirea sfinților se face numai în relație cu lucrarea lui Dumnezeu în sfinți, încât venerarea sfinților plăcuți lui Dumnezeu nu micșorează, ci prilejuiește și amplifică adorarea sau închinarea absolută, care se cuvine numai lui Dumnezeu”.
Acatistele sfinților români cuprinse în primul volum au fost alcătuite de ierarhi, preoți, monahi sau credincioși înzestrați cu darul imnografiei, care au supus rodul muncii lor aprecierii autorității bisericești. Astfel, Comisiile liturgice din eparhiile care le-au propus, apoi ierarhii din Sinodul mitropolitan le-au completat și corectat, după care, fiind diortosite în cadrul Departamentului Carte de cult al Editurilor Patriarhiei Române, au fost supuse avizării ierarhilor, membri din Comisia teologică, liturgică și didactică a Sfântului Sinod. În urma evaluării lor de către Patriarhul României, au fost supuse aprobării Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. „Textul final, rezultat ca rod al colaborării responsabile, al evlaviei sincere și al rugăciunii stăruitoare a multora, a devenit un text al Bisericii, binecuvântat pentru a fi folosit în cadrul rânduielilor liturgice. Cinstirea sfinților români are o importanță deosebită pentru vocația noastră ca popor purtător de Hristos și iubitor de sfințenie, răbdător în suferință, dar plin de speranța izvorâtă din credință. Ne rugăm tuturor sfinților români să ne ajute să păstrăm credința ortodoxă, să o transmitem prin educație copiilor, să o apărăm în fața rătăcirilor de orice fel și să continuăm lucrarea de zidire a bisericilor și de zidire a noastră sufletească”, îndeamnă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul înainte al cărții.
În paginile noii cărți de cult sunt cuprinse acatistele pentru următorii sfinți: Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul; Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara; Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați; Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona; Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău; Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop; Sfinții Mucenici din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian; Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului; Sfântul Mare Mucenic Nichita; Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail; Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei; Sfântul Voievod Neagoe Basarab; Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești; Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani; Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași; Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și Sfântul Mucenic Oprea; Sfinții preoți mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor; Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești; Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu; Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț; Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfântul Mucenic Dasie; Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României; Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei; Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș; Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul; Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana; Sfântul Mucenic Hermes; Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești; Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic; Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului; Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei; și Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea.
Acatistierul Sfinților Români poate fi achiziționat din librăriile și magazinele de cărți și obiecte bisericești ale Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
(Arhid. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)