Știință și cultură medicală

A apărut primul număr din acest an al revistei ”Bucovina medicală”

Primul număr din acest an al revistei "Bucovina medicală"
Primul număr din acest an al revistei "Bucovina medicală"

Primul număr din acest an al revistei ”Bucovina medicală”, editată de Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, este de ieri disponibil pentru comunitatea medicală din județ. Publicația cuprinde comunicările științifice prezentate la ediția 2017 a Zilelor Medicale ale Sucevei, precum și articole ale medicilor scrise în urma propriilor cercetări și observații sau după studii de caz, care nu au fost făcute publice până acum. Dintre acestea menționăm ”Nefropatia prin abuz de fenacetină” – dr. Mihai Ardeleanu, ”Lynparza. Primul inhibitor PARP cu o țintă specifică, mutația BRCA” – dr. Elena Ganea Motan, ”Modificările climei și sănătatea umană” – dr. Ioan Iețcu, ”Chist retroperitoneal soluționat prin abord laparoscopic: raritate clinică și histologică” – dr. Valeriu Gavrilovici, dr. Lucian Leneschi, dr. Andreia Botezan, dr. Adrian Tătăranu, ”Tratamentul modern al litiazei biliare” – dr. Valeriu Gavrilovici et al., ”Tratamentul chirurgical al fracturilor de cot – Experiența noastră recentă cu 3 cazuri tratate inițial conservator” – dr. Florin Filipet al., ”Urgențe în patologia chirurgicală a glandei tiroide. Prezentarea a două cazuri clinice” – dr. Adrian Nistoret al., ”Puncția biopsie prostatică – complicații infecțioase” dr. Nicolae Stoicanet al., ”Măsurarea non-invazivă a fibrozei hepatice” dr. Dorin Achiței.
Articolele acoperă o gamă largă de domenii de interes, uni- sau multidisciplinare, rezultat al colaborării între medici din diverse specializări, și sunt bogat și elocvent ilustrate.
Managerul Spitalului de Urgență, Vasile Rîmbu, care este și director fondator al publicației, a declarat, ieri, că apreciază deschiderea pentru cercetare, de care dau dovadă medicii din unitatea medicală pe care o conduce, mai ales că activitatea specifică unui spital de urgență este prin ea însăși extrem de solicitantă.

Primul număr din acest an al revistei "Bucovina medicală"
Primul număr din acest an al revistei "Bucovina medicală"
Primul număr din acest an al revistei "Bucovina medicală"
Primul număr din acest an al revistei "Bucovina medicală"

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Proiect transfrontalier pentru sănătatea copiilor: BLOOM aduce echipamente medicale moderne în Suceava și Kolomyia