A ajuns în arestul IPJ Suceava după ce a produs un accident rutier și a părăsit locul faptei

Arestul IPJ Suceava
Arestul IPJ Suceava

Un bărbat de 30 de ani, care a provocat un accident rutier în Fălticeni și a părăsit locul faptei, a fost identificat de polițiști și reținut în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Marți, la ora 16:10, o persoană necunoscută, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Creangă din municipiul Fălticeni, dinspre Fălticeni spre Rădășeni, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de către o femeie de 35 de ani, localnică, care circula din sens opus, după care a părăsit locul accidentului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei minore de 10 ani, pasageră în autoturismul condus regulamentar de femeia de 35 de ani
Minora a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Fălticeni.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, și i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
A fost întocmit dosar penal privind infracțiunile de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.
Joi, în urma continuării cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în momentul producerii evenimentului, autoturismul care a părăsit locul faptei a fost condus de un bărbat de 30 de ani, din aceeași localitate.
În cauză, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul de 30 de ani pentru comiterea infracțiunii de „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând ca vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă.

Recomandări

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

O femeie care era pasager într-un autobuz TPL a ajuns la spital după ce șoferița de la volan a frânat brusc pentru a evita un accident