Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Cajvana, a ajuns în arestul poliției județene, reținut pentru 24 de ore, după ce a fost prins în stare de ebrietate la volanul unei mașini, în localitatea de domiciliu. Mașina avea numere provizorii de circulație ce nu mai erau valabile din 2013, astfel că polițiștii au constatat cumul de infracțiuni.
Marți seară, în jurul orei 19.00, un echipaj de la Poliția orașului Cajvana, aflat în serviciu de patrulare pe un drum comunal, a oprit pentru control un Peugeot cu numere de înmatriculare roșii. La solicitarea lucrătorilor de poliție, conducătorul auto a înmânat actul de identitate, permisul de conducere, precum și autorizația de circulație provizorie a autoturismului, expirată din noiembrie 2013.
Vasile M., în vârstă de 44 de ani, localnic, mirosea a alcool, iar în urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 0,96 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Marți noapte, bărbatul a fost introdus în arest, în baza ordonanței pentru 24 de ore.
Cercetările vor continua sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Rădăuți.