A ajuns după gratii, după ce s-a urcat la volan cu permisul suspendat și o alcoolemie de 1,39 mg/l în aerul expirat

In urma testarii, valoarea alcoolemiei inregistrate era de 1,39 mg/l in aerul expirat
In urma testarii, valoarea alcoolemiei inregistrate era de 1,39 mg/l in aerul expirat

Un bărbat de 41 de ani din comuna Fântânele a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost depistat în trafic cu o alcoolemie de 1,39 mg/l în aerul expirat, având în același timp permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.
Incidentul s-a petrecut în cursul după amiezii de vineri, când în jurul orei 14.40 a fost oprit de polițiștii unei patrule din cadrul Secției de Poliție Rurală Ipotești, la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare provizorii cu care circula pe un drum din comuna Fântânele.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie a mașinii era expirată din data de 15 octombrie 2019, iar conducătorul auto avea permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier din aceeași lună a anului trecut.
Întrucât cel de la volan mirosea puternic a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul înregistrat fiind de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere alcoolemia foarte mare înregistrată în aerul expirat, bărbatul de 41 de ani a fost transportat la spital, unde i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei reale.
Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducere sub influența alcoolului”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis”. Având în vedere gravitatea faptelor bărbatului și a probelor înregistrate de polițiști în acest caz, precum și antecedentele acestuia în privința abaterilor de la regimul rutier, a fost luată decizia emiterii pe numele lui a unei ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava. La expirarea reținerii și în urma audierii bărbatului de 41 de ani de către procurori, aceștia urmează a decide dacă se impune luarea unei măsuri restrictive față de acesta.

Recomandări

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți