Donald Trump: SUA ar putea reveni, „teoretic”, în acordul climatic de la Paris. Condiția pusă de președintele american

Președintele american, Donald Trump, a declarat, miercuri, că Washingtonul ar putea, „teoretic”, să revină în acordul climatic de la Paris, cu condiția ca acesta să nu afecteze latura competitivă a Statelor Unite, informează site-ul Politico.com, citat de Mediafax.
Donald Trump a ținut un discurs în cadrul unei conferințe de presă comună cu premierul norvegian Erna Solberg, a cărui țară a susținut de-a lungul timpului acordul climatic semnat la Paris, exprimându-și în același timp dezamăgirea față de decizia SUA de a se retrage din înțelegere.
„Ca de obicei, au făcut o înțelegere greșită. Am putea, în teorie, să ne întoarcem”, a declarat președintele Statelor Unite.
În luna iunie 2017, președintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris.
După ce Siria a aderat în noiembrie 2017 la acordul climatic, SUA au rămas singura țară care nu aplică pactul global privind combaterea schimbărilor climatice.

Recomandări

Colaborarea științifică de 25 de ani în domeniul seismologiei între România și SUA, celebrată la Suceava

Gheorghe Flutur: „Nicolae Ciucă se conturează ca o alegere strategică susținută de experiența sa solidă în apărare și de sprijinul exprimat de oficiali americani de rang înalt”

Gheorghe Flutur a completat argumentele referitor la faptul că Nicolae Ciucă ar fi cea mai bună soluție ca președinte al României