Peste 42.000 de contestații au fost înregistrate, la nivel național, în urma afișării primelor rezultate la examenul de bacalaureat, cele mai multe, respectiv 18.616 fiind depuse la proba de Limba și Literatura Română, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Ministerului Educației.În total, aproximativ 10% din numărul total al lucrărilor au fost contestate. Astfel, 42.215 contestații au fost depuse de absolvenții de liceu, a precizat secretarul de stat în Ministerul Educației Ariana Bucur.Un număr de 18.616 contestații au fost înregistrate la Limba și Literatura Română, 11.399 de nemulțumiri au fost legate de lucrările la Matematică și Istorie, iar 11.782 de elevi au contestat notele primite la proba la alegere.