Narcisa Lecușanu, secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă pentru lansarea Săptămânii Europene a Sportului, faptul că fondurile alocate pentru aceste evenimente sunt insuficiente, scrie Mediafax.Vineri, în Sala „Nadia Comăneci” de la sediul Ministerului Tineretului și Sportului (MTS), s-a desfășurat întâlnirea cu presa prin care a fost declanșată oficial acțiunea de popularizare a ediției a doua a Săptămânii Europene a Sportului (10-17 septembrie), în cadrul căreia România, ca și anul trecut, are o pondere semnificativă, prin organizarea a sute de manifestări specifice, conform parametrilor stabiliți de Comisia Europeană pentru sport pentru toate țările membre ale UE.Narcisa Lecușanu a amintit că a fost prezentă recent la lucrările Comisiei Europene de la Bruxelles, unde comisarul pentru Sport, Tibor Navracsics, a rugat ministerele din țările UE să sprijine această acțiune, iar Aurelia Suciu a precizat că din partea Uniunii Europene, prin programul Erasmus+, a fost alocată pentru SES 2016 suma de 60.000 de euro, iar printr-un contract cu MTS acesta a alocat 15.000 de euro.