Deputații au adoptat, pe articole, legea pentru înființarea Agenției privind Bunurile Sechestrate



Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, pe articole, legea pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Sechestrate, după ce în plenul Senatului proiectul de lege a fost respins, informează Mediafax.”Agenția trebuie să dea un mesaj extrem de important, dincolo de cel de recuperare a prejudiciilor. Cei care comit infracțiuni nu se vor putea bucura de banii obținuți. Sunt lucruri importante de făcut în continuare pentru a avea o instituție matură”, a declarat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, în plenul Camerei Deputaților, afirmând că aceste impedimente vor putea fi depășite cu sprijin politic.Potrivit ministrului Justiției, proiectul de lege, cu amendamentele aduse de Comisia juridică, va crește eficiența procesului penal, iar „cei care vor comite infracțiuni vor fi convinși că nu se vor putea bucura de produsele infracțunii”.



Recomandări

Camere video obligatorii în secțiile ATI și centrele de îngrijire după ce două proiecte inițiate de deputatul Emanuel Ungureanu vor deveni legi d

Camere video obligatorii în secțiile ATI și centrele de îngrijire după ce două proiecte inițiate de deputatul Emanuel Ungureanu vor deveni legi Foto: www.sintonexpert.ro
Camere video obligatorii în secțiile ATI și centrele de îngrijire după ce două proiecte inițiate de deputatul Emanuel Ungureanu vor deveni legi Foto: www.sintonexpert.ro

Camere video obligatorii în secțiile ATI și centrele de îngrijire după ce două proiecte inițiate de deputatul Emanuel Ungureanu vor deveni legi

Camere video obligatorii în secțiile ATI și centrele de îngrijire după ce două proiecte inițiate de deputatul Emanuel Ungureanu vor deveni legi Foto: www.sintonexpert.ro
Camere video obligatorii în secțiile ATI și centrele de îngrijire după ce două proiecte inițiate de deputatul Emanuel Ungureanu vor deveni legi Foto: www.sintonexpert.ro

Elevi și studenți pot deveni deputați pentru câteva zile. Vor propune și dezbate proiecte de lege în Parlamentul tinerilor