Reprezentanța Țării Moților și Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului au fost deschise oficial, sâmbătă, la Bruxelles, de doi europarlamentari români, cele două structuri urmând să promoveze zona de vest a României în capitala Belgiei și în Uniunea Europeană, informează Mediafax.Reprezentanța Țării Moților și Delegația, Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului la Bruxelles fac parte dintr-un proiect inițiat de europarlamentarii români Victor Negrescu și Emilian Pavel și au fost deschise oficial, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii la care au participat reprezentanți ai administrațiilor locale și județene din județele zonei de Vest a României, politicieni și membri ai comunității românești din Belgia.Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că ideea unei ambasade sau reprezentanțe a Tării Moților la Bruxelles a avut-o deputatul Ioan Dârzu, care reprezintă în Parlament zona Munților Apuseni din Alba, inclusă în așa-numita Țara Moților.Negrescu a spus că Ambasada Țării Moților și Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului vor ajuta autoritățile publice și firmele românești să promoveze branduri și identități românești la nivel european.