Guvernul va amâna din nou, până la finele anului viitor, alocarea de cupoane sociale pentru educație, destinate preșcolarilor din familii cu venituri mici, și nu va acorda nici anul viitor, așa cum era obligat prin lege, 500 euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut, informează Mediafax.Guvernul va amâna și termenul de la care trebuie asigurată finanțarea de bază în învățământul preuniversitar particulare și confesional acreditat, relevă un proiect de ordonanță de urgență obținut de MEDIAFAX.Legea educației adoptată la începutul anului 2011 prevede, printre altele, că statul trebuie să asigure finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și toți elevii din învățământul general obligatoriu de stat, particular și confesional acreditat, în limitele costului standard per elev/preșcolar.Aceeași lege stabilește că statul sprijină educația timpurie, ca parte componentă a învățării pe tot parcursul vieții, prin acordarea unor cupoane sociale în scop educațional, în funcție de veniturile familiei, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii. Educația antepreșcolară se organizează în creșe și, după caz, în grădinițe și în centre de zi.