Președintele Traian Băsescu trimite Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii de respingere a OUG 31/2013 care adăuga regiile autonome și companiile naționale la lista autorităților contractante în domeniul achizițiilor publice, concesiunii de lucrări publice și de servicii, informează Mediafax. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat, miercuri, cererea de reexaminare asupra Legii privind respingerea Ordonanței de Urgență a Guvernului 31/2013 pentru modificarea Art. 8 lit. b indice 1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. În document se motivează că, prin legea aflată la promulgare se respinge OUG 31/2013 care a avut ca obiect adăugarea la lista autorităților contractante în sensul OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, orice regie autonomă sau companie națională ori societate comercială cu capital integral ori majoritar deținut de o autoritate contractantă sau de către un alt organism de drept public, cu excepția transportatorilor aerieni. „Astfel, potrivit Articolului unic al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea Art. 8 lit. b indice 1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006, se consideră autoritate contractantă „orice regie autonomă sau companie națională/societate comercială cu capital integral sau majoritar deținut de o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public, cu excepția transportatorilor aerieni”.Potrivit cererii de reexaminare, având în vedere că această prevedere, respinsă de Parlament prin legea aflată la promulgare, impune ca regiile autonome și companiile de stat să se supună regimului imperativ de atribuire a contractelor de achiziții publice, de concesiune de lucrări publice și de servicii, în condițiile reglementate de OUG 34/2006, „apare ca oportună menținerea acestei reglementări”.