Premierul Victor Ponta a cerut reprezentanților Ministerului Justiției să dispună măsuri serioase pentru aplicarea Strategiei Naționale Anticorupție 2012-2015, arătând că autoritățile române sunt foarte bune la reedctarea de strategii și foarte slabe la implementarea unor astfel de planuri.
„Suntem foarte buni la strategii și foarte slabi la implementare. Este foarte important ca raportul din luna iulie al Comisiei Europene să fie pozitiv. Este simplu să stai la Bruxelles pe 7.000 euro lunar și să critici Guvernul, miniștrii, pe principiul «distrugem pe toată lumea ca să arătăm că nu sunt buni»”, a spus Ponta.
Premierul participă, joi, la prima reuniune a Platformei de cooperare a administrației publice centrale, care are loc la sediul Ministerului Justiției.
Pe agenda reuniunii se regăsesc teme precum stadiul implementării strategiei la nivelul fiecărei instituții, dificultățile întâmpinate în acest proces, stadiul elaborării planurilor sectoriale, precum și metodologia de monitorizare a strategiei.
Până la sfârșitul acestui semestru, toate instituțiile publice trebuie să elaboreze propriile planuri sectoriale anticorupție. De asemenea, acestea trebuie să comunice Ministerului Justiției situația privind implementarea măsurilor preventive și a indicatorilor de evaluare prevăzuți în Strategia Națională Anticorupție 2012-2015.
Platformele de cooperare sunt constituite potrivit Strategiei Naționale Anticorupție 2012-2015 și asigură monitorizarea implementării strategiei la nivel tehnic. Acestea sunt conduse de un președinte și sunt convocate cel puțin o dată la două luni