Parlamentul este nevoit să valideze un Cabinet, în măsura în care, până la prezidențiale, va ajunge în situația să o facă, dacă dorește ca Guvernul Boc să plece până în 22 noiembrie, ipoteza dizolvării Legislativului fiind imposibilă în ultimele șase luni din mandatul șefului statului.
Din lectura Constituției se poate înțelege că, în situația actuală, Legislativul poate respinge oricâte propuneri de Cabinet, iar președintele poate face orice desemnare de premier, întrucât varianta dizolvării Parlamentului nu există. În tot acest timp, Cabinetul Boc poate rămâne interimar, cu atribuții limitate.
Constituția prevede, la articolul 103, că, după desemnarea de către șeful statului pentru funcția de premier, „candidatul (..) va cere, în termen de zece zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului”.
Conform legii fundamentale, refuzul de a acorda încrederea unui Cabinet timp de 60 de zile și numai după respingerea a cel puțin două propuneri în acest sens aduce, în principiu, dizolvarea Parlamentului.
„După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, președintele României poate să dizove Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”, se arată în primul alineat al articolului 89 al Constituției.
Situația nu este însă valabilă în acest moment întrucât, în cuprinsul aceluiași articol, la alineatul al treilea apar câteva excepții de la posibilitatea ca șeful statului să dizolve Parlamentul, între care și cea care prevede că Legislativul nu poate fi dizolvat „în ultimele șase luni ale mandatului Președintelui”.
În aceste condiții, până ce viitorul președinte al României – ales în urma scrutinului din 22 noiembrie cu un eventual al doilea tur, în 6 decembrie – nu depune jurământul, Parlamentul ar putea respinge oricâte cereri de învestitură, iar președintele poate face oricâte propuneri, varianta dizolvării Legislativului nefiind posibilă.
Astfel, constituțional, singura modalitate prin care miniștrii demiși din Cabinetul Boc 2 pot înceta să mai ocupe funcțiile este ca Parlamentul să acorde votul de încredere unuia din premierii desemnați de președintele Băsescu și echipei acestuia. Până când eventuala nouă formulă a Cabinetului va fi acceptată de Parlament și va depune jurământul, miniștrii și actualul șef al Executivului vor rămâne în funcție.
Pentru ca un Cabinet să primească votul de încerede, ar fi nevoie de 236 de voturi în Parlament, adică jumătate plus unu din totalul de 471 de deputați și senatori.