Amenzi de peste 12.000 de lei pentru cei care au provocat intenționat incendii de vegetație

Amenzi de peste 12.000 de lei pentru cei care au provocat intenționat incendii de vegetație
Amenzi de peste 12.000 de lei pentru cei care au provocat intenționat incendii de vegetație

Amenzi în valoare totală de 12.500 de lei au aplicat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava în urma controalelor derulate în teren în ceea ce privește respectarea legislației privind normele de prevenire și stingere a incendiilor de vegetație. Măsurile au fost luate după ce pompierii suceveni au intervenit la mai multe arderi necontrolate și incendii care au avut drept cauză folosirea focului deschis, lăsat nesupravegheat, pentru igienizarea terenurilor.
”Transmitem un apel către populație, să respecte interdicțiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când flăcările sunt favorizate de condițiile meteorologice. Astfel de intervenții sunt dificile deoarece de cele mai multe ori autospecialele pompierilor nu pot ajunge în zona focarelor de incendiu din cauza lipsei căilor de acces, nu există surse de alimentare cu apă în zonă sau suprafața care arde este foarte mare. În unele cazuri, cetățenii ard miriștile, resturile menajere ori vegetația uscată, fără a asigura supravegherea, fără a asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor, în condiții de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea șurilor, adăposturilor de animale sau furajelor, ceea ce conduce la propagarea rapidă a focului la gospodării și anexele acestora, înregistrându-se pagube mari. Nu de puține ori, incendiile de miriști și vegetație uscată s-au extins la fondurile forestiere, fiind lichidate cu eforturi susținute ale pompierilor militari, voluntari și comunităților locale, în perioade de timp îndelungate”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
Pompierii suceveni au amintit că legislația interzice arderea la întâmplare a vegetației uscate, iar cei care o fac pun în pericol fie fondul forestier, bunuri materiale importante sau chiar vieți omenești, situația fiind cu atât mai periculoasă mai ales în această perioadă când flăcările sunt favorizate de vântul puternic. Reprezentanții ISU Suceava au făcut apel și la administrațiile locale pentru a-i informa pe oameni despre pericolul acestor incendii de vegetație uscată. ”Arderea miriștilor, a vegetației uscate, a resturilor vegetale și a altor materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, precum și amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizează propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor”, au mai arătat cei de la ISU Suceava.

Recomandări

Peste 40 de pompieri militari și silvicultori s-au luptat miercuri până târziu în noapte cu un incendiu în fondul forestier la Sadova