Tânăr rănit, după ce a intrat cu mașina într-un gard din beton la Zaharești



Autoturismul avariat in urma impactului cu gardul de beton
Autoturismul avariat in urma impactului cu gardul de beton

Un tânăr de 25 de ani a ajuns în cursul nopții trecute la spital, după ce a produs un accident în zona localității Zaharești, din comuna Stroiești. În timp ce se afla la volanul unui autoturism în care nu se aflau alți pasageri, el a pierdut controlul direcției și s-a izbit violent de un gard de beton. În urma impactului el a fost rănit destul de serios, însă nu a rămas încarcerat în interiorul mașinii.
La fața locului a fost solicitată intervenția unui echipaj al pompierilor, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. După ce i s-a acordat primul ajutor medical, bărbatul, conștient și cooperant, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul și îl vor testa pe tânărul de la volan, pentru a stabili dacă consumase alcool înainte de a se urca la volan.


Autoturismul implicat in accident la Zaharesti
Autoturismul implicat in accident la Zaharesti
Autoturismul avariat in urma impactului cu gardul de beton
Autoturismul avariat in urma impactului cu gardul de beton


Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap