Tavanul școlii din Probota s-a prăbușit joi seară din cauza ploilor abundente

Școala Probota
Școala Probota

Ploile abundente din ultimele zile au provocat importante pagube materiale la Probota, orașul Dolhasca, unde tavanul școlii gimnaziale din sat s-a prăbușit joi noapte din cauza infiltrațiilor apărute în pereții și tavanul clădirii.
Potrivit prof. Tamara Mariana Irimia, directoarea unității, în trei săli de clasă tavanul este prăbușit complet, însă afectate sunt mai multe săli, cabinete și cancelaria.
Conducerea școlii a suspendat vineri cursurile, 300 de elevi fiind înscriși la unitatea din sat.
„Școala se află într-un proces de reabilitare din luna octombrie. Acoperișul pentru o parte din clădire nu era finalizat, era pus doar un schelet și folii de protecție. Chiar dacă a mai plouat și zilele trecute, nu erau semne că infiltrația este atât de puternică. Noi am anunțat constructorul, acesta a fost aici de la prima oră și urmează să evaluăm pierderile”, a mai declarat directorul.
Irimia a mai menționat că materialele didactice nu au fost afectate, însă pereții și parchetul vor necesita reparații. De asemenea, secția de votare amenajată la școala din Probota urmează să fie mutată în alte săli de clasă.
Tot vineri dimineață, inspectorul școlar general, prof. Gheorghe Lazăr, a vizitat unitatea.
Proiectul de modernizare a Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” Probota are o valoare de 12 miliarde de lei vechi.

Școala Probota
Școala Probota
Școala Probota
Școala Probota

Recomandări

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

Transformare radicală pentru sala de spectacole a Colegiului de Artă, un nou decor pentru viitorii artiști

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a