Liga a III-a

Prima plecare de la Foresta din intersezon

Lui Andrei Cerlincă îi expiră curând contractul cu Foresta
Lui Andrei Cerlincă îi expiră curând contractul cu Foresta

Florin Burghele este primul fotbalist care se desparte de Foresta în această vară. Mijlocașul ofensiv în vârstă de 20 de ani fusese transferat astă iarnă de la Universitatea Cluj, însă nu a apucat să evolueze în nici un meci oficial pentru gruparea suceveană, în condițiile în care campionatul a fost suspendat din cauza pandemiei de COVID-19 chiar prima etapă din retur. Este de așteptat ca perioada următoare să mai existe mișcări de trupe la formația de pe Areni, în condițiile în care există jucători care n-au dat satisfacție pe perioada sezonului precedent, după cum sunt și fotbaliști cărora le expiră contractele la sfârșitul lunii iunie, cum este cazul lui Andrei Cerlincă și Vlad Stănescu, două dintre piesele de bază ale echipei.
„La începutul săptămânii viitoare vom demara negocierile cu Cerlincă și Stănescu pentru prelungirea contactelor. Sper ca în cel mai scurt timp să putem anunța și numele antrenorului principal, pentru a putea să începem să pregătim așa cum trebuie ediția viitoare de campionat. Din informațiile mele, sezonul următor al Ligii a III-a va debuta pe data de 29 august. Nici nu ar avea cum să înceapă mai repede, ținând cont că nici măcar nu s-au stabilit datele de desfășurare a barajelor pentru promovare în eșalonul al treilea. În acest caz, vom începe pregătirile în jurul datei de 1 iulie”, a precizat Andrei Ciutac, președintele Forestei.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”