Liga a III-a

Rădăuțenii obțin al doilea succes stagional



Bucovina Rădăuți a dispus ieri, cu scorul de 2-1, de FC Zagon, în avancronica etapei a a VI-a. Rădăuțenii au început bine meciul și au ratat două ocazii bune de gol prin Zaremba. Gazdele aveau să deschidă scorul după jumătate de oră de joc prin juniorul Sebastian Vicol, care a trimis cu capul, în plasa porții adverse, un balon centrat din corner de Zaremba. Repriza a doua a început tot cu fotbaliștii pregătiți de Iulian Ionesi la timonă, astfel că Stoian a făcut 2-0 în minutul 56, cu o reluare cu latul, din gura porții, din pasa aceluiași Zaremba. Pe fondul dominării rădăuțene, oaspeții au inițiat câteva contraatacuri periculoase, iar în urma unei asemenea faze au izbutit să reducă din handicap în minutul 70. În ultima parte a întâlnirii s-a jucat pe contre, cele mai mari șanse de gol aparținând Bucovinei, care a trecut pe lângă majorarea scorului prin Vicol și mai ales prin Apostol, lovitura de cap a acestuia din urmă fiind respinsă în bară de portarul celor de la Zagon.
Bucovina Rădăuți a evoluat în alcătuirea – Butnariu – Alecsandru, C. Ciurlă, Vicol, Antonesei – Stoian, Karavdic, Vitu, Vișinar – Zaremba, Ionesi. Au mai intrat I. Plămadă, Amariei, Julei și Apostol.



Recomandări